Cui va aparţine viitorul: partizanilor modernităţii, ai democraţiei, ai liberului schimb, ai drepturilor religioase sau extremiştilor religioşi, care vor deturna viitorul exclusiv în folosul lor, ţinându-i pe oameni în sărăcie, în manipulare şi tiranie?

O bătălie care nu poate fi câştigată doar prin război

Acutizarea confruntării dintre cei doii uriaşi, SUA şi Califatul Mondial, asistată de alţi doi uriaşi, Imperiul Euroasiatic şi China, ar putea deveni un fapt normal în viitorul extraordinar de dinamic, turbulent, multidimensional şi plin de incertitudine, aşa cum l-a caracterizat James Conton, în Provocările viitorului. Principalele tendinţe care vor configura lumea în următorii 5, 10, 20 de ani.

Această stare de nesiguranţă se referă la multe ameninţări grave, precum cea la adresa asigurării cu energie a viitorului, educaţia precară – care nu mai este în acelaşi ritm cu schimbările –, cerinţele rapide impuse de piaţa muncii, schimbările climaterice grave care vor afecta sever viaţa oamenilor, globalizarea şi, nu în ultimul rând, sărăcia şi terorismul.

De aceea şi întrebarea firească: cui va aparţine viitorul: partizanilor modernităţii, ai democraţiei, ai liberului schimb, ai drepturilor religioase sau extremiştilor religioşi, care vor deturna viitorul exclusiv în folosul lor, ţinându-i pe oameni în sărăcie, manipulare, tiranie? Se estimează că bătălia nu poate fi câştigată doar prin război, prin diplomaţie sau doar prin relaţii publice. Ea trebuie câştigată în bună măsură prin extinderea prosperităţii lumii şi sprijinirea securităţii, a progresului acesteia.

Idee îmbrăţişată şi de o serie de futurologi renumiţi, mai ales în domeniul securităţii, al terorismului. Printre ei se numără George Friedman, fondatorul şi directorul general al agenţiei private de analiză geopolitică Stratfor. În lucrarea Următorii 100 de ani. Previziuni pentru secolul XXI, acesta apreciază că „secolul XXI va fi marcat de o serie de confruntări dintre puteri care vor încerca să creeze coaliţii prin care să imite desfăşurări militare pentru a stopa această iniţiativă. Secolul XXI va avea mai multe războaie decât secolul XX, dar mai puţine catastrofe, iar războiul americano-islamic este pe sfârşite, dar se întrevede următorul conflict la orizont, cel cu Rusia.”

Tot George Friedman aprecia, cu cinci ani în urmă, că Rusia îşi va reorganiza vechea sferă de influenţă, dar va da peste statele baltice, peste Polonia, ceea ce înseamnă o provocare pentru SUA, deci se întrevede un nou început al războiului rece. Şi aprecia că un alt adversar al SUA va fi China care, prin dinamismul său, va ajunge tot mai sus, deşi, probabil, nu estima că acest uriaş va avea la sfârşitul anului 2014 cel mai mare PIB din lume, peste 17 trilioane de dolari SUA, întrecând pentru prima dată SUA, care au un PIB de 16 trilioane de dolari şi depăşea, în 2007, din punct de vedere economic, Japonia, Germania, China şi Marea Britanie la un loc.

Se impune o nouă strategie de combatere a terorismului

Se apreciază că era americană a început în decembrie 1991, prin prăbuşirea URSS, moment în care SUA au devenit singura putere mondială.

Prin atacul SUA de către Al Qaeda, în 11 septembrie 2001, însă, această organizaţie teroristă îşi propunea ca până în 2020 să devină un Califat Mondial, aşa cum rezultă din documentele descoperite de Poliţia elveţiană, cu ocazia unei percheziţii la nişte reprezentanţi ai organizaţiei teroriste, Fraţii Musulmani. Al Qaeda, condusă în 2001 de Bin Laden, nu şi-a atins scopurile, dar nici SUA nu le-a atins, în lupta sa împotriva terorismului. De fapt, Al Qaeda dorea să demonstreze slăbiciunea SUA şi mai ales să influenţeze Guvernele din lumea musulmană care aveau relaţii cu SUA – Egipt, Pakistan, Arabia Saudită, Iordania, Indonezia – şi să le poată înlocui cu alte guverne, extremist religioase, aşa cum s-a încercat prin declanşarea revoluţiilor islamiste în unele state din nordul Africii şi Orientul Mijlociu. Din fericire, nu au ajuns la rezultatul scontat, pentru că Armatele, forţele de ordine din aceste state musulmane nu au pactizat cu extremiştii.

Singura mare realizare o constituie Statul Islamic, de pe teritoriile parţiale ale Siriei şi Irakului. Statul Islamic apreciază că reprezintă lumea musulmană, Al Qaeda fiind trecută pe locul doi.

Şeful Pentagonului aprecia în 2014 că avertiza că această structură teroristă merge dincolo de o grupare teroristă, gruparea având o ideologie şi o pregătire militară sofisticată. Ideologia ISIS face apel la un război total, fără limite şi constrângeri, deşi cele doua fatwa semnate de Bin Laden cu şefii imamilor propovăduiseră tot o luptă totală până la înfrângerea SUA. Metodele barbare practicate de ISIS întrec orice limite, toţi cei care se opun fiind decapitaţi şi măcelăriţi. ISIS, Statul Islamic al Irakului şi Levantului, această aripă radicală a Al-Qaeda, condusă de Abu Bakr-al-Baghdadi, cel care a luat locul fostului şef, Abu-Musab al-Zarqawi, apărută în 2013, a avut o ascensiune deosebită anul trecut. Luptătorii din ISIS provin din Orientul Mijlociu, dar şi din Occident, având un suport financiar serios din partea Arabiei Saudite şi a altor state din zonă.

Se impune, aşadar, o nouă strategie de combatere a terorismului, folosind alte forţe şi mijloace. Până acum, strategia SUA împotriva ISIS s-a bazat pe trei mari direcţii de acţiune: raiduri aeriene, sprijin logistic acordat forţelor de securitate irakiene şi kurde şi asistenţă umanitară. Potrivit lui James Conton, SUA şi-a propus cinci scopuri geopolitice care să domine strategia militară: dominarea totală a Americii de Nord de către Armata SUA, eliminarea oricăror ameninţări pentru SUA, venite din emisfera estică, controlul total al căilor maritime de acces spre SUA, dominaţia completă a oceanelor lumii şi împiedicarea oricărei confruntări maritime cu alt stat.

Previziuni geostrategice

După prăbuşirea URSS, la sfârşitul secolului XX, frontiera ruso-europeană a devenit una dintre faliile cu mari probleme, aşa cum spune şi George Friedman, şi Aleksandr Dughin. Totuşi, politologul american previzionează că, în 2020, Rusia se va destrăma, la fel China, iar în 2040, Franţa şi Germania „vor deveni nişte fosile”.

Lista scenariilor este completată de Zbigniew Brzezinski. În Marea Dilemă. A domina sau a conduce, acesta aprecia că vor avea loc războaie distrugătoare între SUA şi Rusia, între SUA şi China, între China şi Rusia, dar şi războaie regionale importante duse cu arme de distrugere în masă. Acesta estima că sud-estul Euroasiei va crea dilemele noii dezordini mondiale, care reprezintă jumătate din populaţia lumii, două din cele mai importante state ale lumii, treisferturi din populaţia săracă a lumii şi tendinţele cele mai mari de creştere demografică din lume. Deci, controlul Euroasiei înseamnă dominaţia lumii. Eradicarea terorismului, mai spunea el, este considerată sarcina cea mai urgentă a SUA, de succesul căreia depinde promovarea generală a securităţii globale. Referitor la confruntarea între Occident şi Islam, Zbigniew Brzezinski aprecia că ar trebui evitată.

La rândul său, Henry Kissinger aprecia că secolul XXI va fi un secol al rivalităţii dintre SUA şi China.

Iar George Friedman menţiona, în lucrarea Despre China, că America ar trebui să se teamă nu de China sau Al Qaeda, ci de o posibilă cimentare a relaţiei dintre Germania şi Rusia. Care poate şubrezi nu doar proiectul euroatlantic, ci şi statutul de lider mondial al SUA. El trăgea, astfel, un semnal de alarmă către liderii SUA, dar şi către cei europeni, „orbiţi de mirajul pacificator al proiectului UE şi iluzia garanţiilor de securitate oferite de un NATO lipsit de substanţă”.

Este interesantă aprecierea sa despre România şi Polonia, despre care afirmă că îşi păstrează soarta storică, de a nu fi nici stăpânul propriei sorţi „nici căpitanul propriului suflet”: „Un lucru pe care îl înveţi în Europa de Est este acela că nu tu alegi cum să trăieşti. Adesea, aleg alţii pentru tine. În realitate, România nu a avut niciodată în istorie un cuvânt mai mare de spus ca astăzi, când poate contribui activ la luarea deciziei în cele două structuri”.

În schimb, estimează el, Rusia va căuta să revină la ceea ce a fost odinioară, deci la vechile frontiere ale URSS şi Rusiei ţariste şi asta pentru că Rusia este mai puternică decât era cu zece ani în urmă, Putin fiind cel care „a aşezat Rusia pe un drum al revenirii”. O „renaştere” determinată, printre altele, de schimbarea conducerii ţării, de valorificarea resurselor energetice, de reforma sistemului bancar, de naţionalizarea sistemului bancar şi energetic, de centralizarea administraţiei. Rusia exportă, în momentul de faţă, 67% din cantitatea mondială de petrol şi gaze naturale, ocupă încă cea mai mare suprafaţă din lume, deşi a pierdut cinci milioane de kilometri pătraţi din teritoriu, este pe locul întâi la producţia şi rezerva de gaze naturale – UE importând 40% din producţia de gaze a Rusiei –, ocupă locul şapte mondial în privinţa numărului populaţiei şi are al doilea arsenal nuclear din lume.

Instrumentele sale de expansiune sunt străinătatea apropiată (Crimeea, deja ocupată, şi parte din Ucraina), Comunitatea Economică Euroasiatică, formată din şase republici, Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă, formată din şapte republici, şi reţelele de oleducte şi gazoducte.

Ideologul partidului Rusia Unită, Aleksandr Dughin, aprecia, în Bazele Geopoliticii, o lucrare scrisă în anii 1990, că Rusia actuală nu reprezintă statul rus integral, ea fiind o formulă de tranziţie, un proces amplu politic, geopolitic, dinamic şi global. „Rusia este de neconceput fără Imperiu. (…) Statutul de putere regională impus Rusiei de către Occident este sinonim cu sinuciderea pentru poporul rus”. Tot Dughin este cel care pleda pentru crearea axei Berlin – Moscova, pentru organizarea unui cordon sanitar format din statele baltice, Polonia, Bielorusia, Ucraina, Ungaria, Cehia, România, Slovacia şi pentru zădărnicirea luptei împotriva ruşilor. De asemenea, susţine că „Ucraina de Est este predominant rusă; Crimeea să treacă sub controlul Rusiei, iar existenţa actuală a Ucrainei este o lovitură monstruoasă asupra Rusiei, cea mai serioasă problemă ce stă în faţa Moscovei”.

Ultima lucrare a lui Aleksandr Dughin, A patra teorie politică. Rusia şi ideile politice ale secolului XXI, tipărită în 2014, apreciază, referitor la Imperiul islamic (aşa-numitul Califat Mondial), că acesta se opune imperiului american mondial şi ia în calcul confruntarea, iar răspunsul poate fi asimetric, deci vor prima actele teroriste. El estimează că islamiştii au resursele necesare confruntării, că au  recruţi din abundenţă, un potenţial religios, un fanatism extrem şi au grupuri religioase în toată lumea.

În aceeaşi lucrare, Dughin subliniază că pentru constituirea Imperiului Euroasiatic al Viitorului, Rusia trebuie  să integreze în jurul său ţările şi popoarele apropiate de ea, să formeze un front unic împotriva imperiului american, să aibă contacte cu statele din Europa, dar şi cu China, America Latină, lumea islamică, alte state din Asia şi Africa. „Rusia să înceapă atunci când este fortificată în interior, iar factorul militar strategic să fie decisiv, aşa cum a fost cu Oseţia de Sud şi Abhazia, încorporate Rusiei, iar faţă de China, de aceea putere enormă şi care nu capitulează în faţa SUA, Rusia trebuie să se apropie cât mai mult”.

Acesta este, probabil, parte a scenariului din ceea ce James Canton numea Cel de al Treilea Război Mondial, un alt gen de război, modelat de idei, dar şi de bombe şi dus pe toate fronturile: „Organizaţiile teroriste nu sunt democraţii: ele sunt despotice entităţi fără lege, care luptă să destabilizeze lumea modernă, ele conduc comerţul, recrutează armate, dirijează bănci, strâng fonduri, fac schimb de resurse.”

Un lucru e cert, în contextul viitorului extraordinar de dinamic, turbulent, multidimensional şi plin de incertitudine: tot ce ştim despre securitate trebuie regândit. Evenimentele teroriste din 11 septembrie 2001 şi cele care au urmat după acest masacru au demonstrat că lumea modernă, democraţiile de tip occidental au prezentat pe această linie multe fisuri de care au profitat teroriştii, iar capacitatea de anticipare a lipsit în faţa războiului asimetric.

România a demonstrat în tot acest timp că o politică externă înţeleaptă, participarea în alianţele militare şi politice care ni se potrivesc locului şi momentului în care ne aflăm, o pregătire adecvată a forţelor de ordine, militare şi de informaţii, alături de masele largi de oameni şi mass media pot ţine sub stăpânire fenomenul terorist şi pornirile războinice ale unor state.