Începe Festivalul Cămine în mișcare

Foto: Cămine în mişcare

Timp de două luni, publicul din Timişoara şi din câteva localități din Banat va fi răsfățat cu spectacole de teatru, conferințe și artist talks, expoziții de artă și tururi ghidate în regiunea Banatului, în cadrul Festivalului Cămine în Mișcare.

 

Festivalul Cămine în mișcare, organizat de Asociația Prin Banat, va avea loc în perioada 1 septembrie – 29 octombrie.

Totodată, Asociația Prin Banat va organiza și un eveniment conex al Festivalului Cămine în mișcare 2023. În perioada 27 octombrie – 27 noiembrie, va avea loc expoziția de artă naivă din România și Serbia intitulată „Am început să văd culorile | I started to see the colours”, curatoriată de Andreiana Mihail. Cele 35 de lucrări care o alcătuiesc nu au pretenția unui compendiu istoric-explicativ, ci mai degrabă compun un traseu printre temele dominante: munca, natura, familia, distracția – tratate simplu, fără a construi vreo analiza critică a realității. Totul este așa cum se vede: narațiuni scurte fără obscurități și dificultăți, ochiul fiind doar solicitat de contactul nemediat cu multele culori și personaje. Lucrările vor fi expuse la Palatul Ștefania, iar programul de vizitare va fi anunțat în curând, anunţă organizatorii.

Întregul program al Festivalului Cămine în mișcare 2023 poate fi accesat la acest link. 

Implementat încă din anul 2017, ca parte din Programul Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, proiectul Cămine în mișcare (Moving Fireplaces) explorează fenomenul migrației ca o realitate din trecutul și prezentul Banatului și al Europei prin expunerea lor în povești și creații contemporane, cu scopul de a sublinia beneficiile diversității și ale interculturalității. Proiectul face parte din Programul cultural national Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii și este finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte. Parteneri în organizarea festivalului sunt Gărâna Jazz Fest, Comunitate Românilor din Serbia, Asociația Memorialul Revoluției şi Centrul de proiecte Timișoara.

 

Print Friendly, PDF & Email