Încă doi şoferi amendaţi de Poliţia Locală pentru drifturi făcute în zona Stadion, în toiul nopţii

Foto: Poliţia Locală Timişoara

Alți doi tineri care făceau drifturi și turau motoarele pe timp de noapte în zona Stadion, sancționați de Poliţia Locală Timişoara. 

 

Polițiștii locali aflați în patrulare în acest weekend, în zona Stadionului „Dan Păltinișanu”, din Timişoara, au depistat încă doi tineri care se distrau turând motoarele maşinilor pe care le conduceau, deranjând locuitorii din zonă.

Deși era trecut de miezul nopții, cei doi tineri, unul în vârstă de 32, iar celălalt de 24 de ani, unul din Bobda și celălalt din Bucovăț, făceau drifturi și turau motoarele autoturismelor BMW pe care le conduceau. Distracția i-a costat pe fiecare dintre ei câte 800 de lei, amendă dată în conformitate cu HCL 371/2007 modificată.

Deși pentru o perioadă cei depistați se potolesc din astfel de activități, se pare că sunt alți tineri care nu știu că fapta prevăzută de actul normativ menționat, respectiv folosirea autovehiculelor cu turarea motoarelor și efectuarea de manevre prin derapaje, întoarceri bruște pe loc, accelerări și frânări bruște, pe domeniul public, în scop de divertisment și fără aviz, reprezintă contravenție. Timișorenii care sunt deranjați de astfel de situații, le pot semnala la numerele de telefon ale Dispecratului Poliției Locale Timișoara, 0256.968 sau 0256.246.112”, transmit reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara.

În ultimele săptămâni, Poliţia Locală a amendat 14 şoferi pentru astfel de fapte, toţi surprinşi noaptea şi majoritatea, în zona stadionului.

Print Friendly, PDF & Email