Un restaurator de pictură preia interimar conducerea Muzeului de Artă Timișoara

Sursă foto: Foto Facebook / Filip Petcu

Muzeul de Artă Timișoara este de azi, 11 mai, condus interimar de Filip Petcu, restaurator de pictură în cadrul muzeului, anunţă Consiliul Judeţean Timiş. Numirea vine după ce fostul director, Victor Neumann, a „căzut” la evaluarea activităţii manageriale, ceea ce a dus la încheierea mandatului său marcat, de altfel, de o serie de controverse.

 

Absolvent în specializarea de Arte Plastice, restaurator de pictură, Filip Petcu a ocupat funcția de restaurator gradul profesional 1A, cel mai mare grad profesional posibil pentru o funcție de execuție, având dublă acreditare ca expert din partea Ministerului Culturii pe domeniul de activitate. Acesta are o experiență profesională de 13 ani, timp în care a urmat mai multe cursuri organizate de Ministerul Culturii, a avut burse la J.P. Getty F. şi Yale Conserving Canvas Symposium și a urmat stagii de perfecționare în țară, dar și în străinătate, la Napoli, Ischia şi Firenze.

De asemenea, Filip Petcu este lector universitar la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara și are calitatea de membru fondator și director al Centrului Regional de Cercetare și Expertiză în Restaurare și Conservare, din cadrul aceleiași facultăți.

Filip Petcu a fost implicat în proiecte importante ale muzeului, cum ar fi autorizarea primului Laborator de restaurare acreditat din regiunea de vest a României. Modernizarea acestui laborator a fost însă blocată, în 2018, chiar de fostul director al muzeului, Victor Neumann, deşi laboratorul primise finanţare din partea Consiliului Judeţean Timiş şi fusese acreditat, fiind singurul din zona de vest care poate realiza operațiuni de conservare și restaurare a picturilor. Ba mai mult, fostul director ceruse finanţatorului să redistribuie banii. La finalul anului 2018, Filip Petcu, care iniţiase şi o petiţie pentru salvarea acestei investiţii şi a vorbit public despre subiect, făcând declaraţii presei, a fost sancţionat de conducerea muzeului. În ianuarie 2020, în urma unui proces pe care acesta l-a intentat conducerii muzeului, Curtea de Apel Timişoara i-a dat câştig de cauză, confirmând practici dictatoriale ale fostului manager Victor Neumann. Instanţa a stabilit că, atrăgând atenţia asupra unor nereguli din instituţie, Filip Petcu nu se face vinovat de încălcarea Codului Muncii, aşa cum fusese acuzat de fostul director.

În perioada în care se pregătește documentația pentru organizarea concursului de ocupare a funcției de manager definitiv, principala sarcină a conducerii interimare este asigurarea unui cadru optim pentru buna funcționare a instituției”, declară directorul interimar al Muzeului Național de Artă Timișoara, Filip Petcu.

Mandatul acestuia începe azi, 11 mai, şi va dura până la organizarea unui concurs pentru postul de manager, dar nu mai mult de 120 de zile calendaristice, anunţă Consiliul Judeţean Timiş.

Mandatul fostului director Victor Neumann s-a încheiat recent, după ce în luna aprilie acesta a „căzut” la evaluarea activităţii manageriale pe 2020 cu nota 6,04, rezultatul nesatisfăcător determinând comisia de concurs să recomande încetarea contractului de management al acestuia.

De numele lui Victor Neumann, director al Muzeului de Artă Timişoara din anul 2013, se leagă o serie de controverse, în ultimii ani. Unele privind acuze la adresa managementului său defectuos, reflectat în gestionarea patrimoniului (pierderea unei părţi a Colecţiei Baba sau avarierea prin manipulare neautorizată a unui tablou), în blocarea activităţii Laboratorului de restaurare al muzeului, dar şi în politica de personal (comportament discreţionar față de unii angajaţi). Alte controverse sunt legate de încălcarea legii integrităţii sau de angajarea în funcţia de director în lipsa de la dosarul de angajare a declaraţiei de (ne)colaborare cu Securitatea; acest fapt nu reprezintă doar o încălcare a legii, dar raportat la o notă a CNSAS potrivit căreia în documente există un nume conspirativ „Hodoş” asociat în actele Securităţii cu Victor Neumann, ridică mari semne de întrebare în privinţa unei posibile colaborări cu Securitatea.

 

Articol publicat şi în Puterea a Cincea.

Print Friendly, PDF & Email