Horia Colibăşanu a ajuns în tabăra de bază a muntelui Dhaulagiri

Horia Colibășanu a ajuns în tabăra de bază a muntelui Dhaulagiri, cel pe care vrea să deschidă o rută nouă, tabătă amplasată la la 4700 m altitudine.

 

Horia Colibășanu, Marius Gane și Peter Hamor, trei sportivi de performanță care și-au propus pentru anul acesta un proiect ambițios în Himalaya – deschiderea unei rute noi spre vârful Dhaulagiri, 8.167 m –, au depășit jumătatea distanței spre vârf.

Aceştia au ajuns în tabăra japoneză a muntelui Dhaulagiri, cea care le va servi în următoarele săptămâni ca tabără de bază. După șase zile de trekking, cei trei alpiniști se vor odihni, își vor aștepta echipamentul, urmând să înceapă ascensiunea spre taberele superioare intermediare.

Horia Colibășanu spune că a fost un trekking lung, obositor, iar vremea nu i-a prea ajutat în aceste zile, fiind vânt, ninsoare, parțial furtună. „Încă nu avem tot echipamentul de care avem nevoie pentru că au fost probleme cu măgarii folosiți pentru cărat. Vom folosi aceste zile pentru odihnă, iar după ce vor ajunge și bagajele noastre ne putem organiza pentru turele de ascensiune. Ne vom aclimatiza în următoarea perioadă ca să putem începe montarea taberelor superioare în care ne vom căra echipament pentru ascensiune”, transmite Horia Colibăşanu.

Conform planului de expediție, cei trei mai au aproximativ o lună până la fereastra de vârf, momentul în care vremea le va permite să urce spre Dhaulagiri. Aceştia vor urca pe o rută nouă, pe coasta nord-vestică a muntelui, fără oxigen suplimentar și ajutorul șerpașilor. Sportivii au planificat întoarcerea în țară la începutul lunii iunie.

Expediția poate fi urmărită pe www.horiacolibasanuhimalaya.ro , pe pagina de Facebook Horia Colibășanu şi pe pagina de Twitter a sportivului.

Aceasta este cea de-a 21a expediție internațională a lui Horia Colibășanu şi cea de-a 16-a în Himalaya. Expediţia este un proiect al Clubului Sportiv Alternative Timișoara, club afiliat la Federația Română de Alpinism și Escaladă care derulează şi monitorizează proiecte de alpinism în calendarul sportiv internațional.

Horia Colibășanu are în palmares ascensiuni de succes pe opt din cele 14 vârfuri montane de peste 8.000 de metri din lume, aceştia fiind escaladţi fără oxigen suplimentar și fără ajutorul șerpașilor. Munții pe care a urcat până acum Colibășanu sunt: K2 (8.611m), Manaslu (8.163m), Dhaulagiri (8.167m), Shishapangma (8.027m), Annapurna (8.091m), Makalu (8.463m), Lhotse (8.516m), Everest (8.848m), cele mai notabile ascensiuni fiind pe Annapurna, K2 și Dhaulagiri, trei din Top 5 munți mortali din lume.

Print Friendly, PDF & Email