Granturi de 10.000 de euro pentru tinerii cercetători din universitățile tehnice

Universitatea Politehnica Timișoara a lansat, în premieră națională, o competiție internă de proiecte de cercetare-dezvoltare, prin care pentru tinerii cercetători ai UPT a fost oferită finanțare de peste 650.000 de lei, o parte fiind asigurată de companii din mediul privat.

 

La competiție au putut participa doar tineri cercetători, în vârstă de până la 45 de ani, cu titlul de asistent universitar sau șef de lucrări/lector universitar. Au intrat atunci în competiție 76 de proiecte, structurate pe 14 domenii de cercetare din UPT, locul întâi din fiecare domeniu fiind finanțat cu 10.000 de euro.

Anul acesta, ideea a fost extinsă la nivelul tuturor universităților membre ale Alianței Române a Universităților Tehnice (ARUT), având ca scop stimularea activității de cercetare, anunţă oficialii UPT. Aceştia mai spun că în cadrul reuniunii ARUT de la Timișoara, de la începutul lunii mai, a fost aprobat pachetul de informații privind competiția de granturi naționale de cercetare. Concursul, destinat tinerilor, cadrelor didactice și cercetătorilor din cele cinci universități tehnice, are un buget alocat de aproape 600.000 de euro. Prin acest program, fiecare universitate membră a ARUT va acorda câte un grant pe fiecare domeniu de specializare științifică.

Potrivit calendarului competiției, propunerile de proiecte se pot depune până în 20 iunie. Durata unui proiect este de 14 luni. Se estimează că semnarea contractelor de finanțare se va realiza la 1 octombrie.

Bugetul UPT în cadrul competiției reprezintă echivalentul în lei a 170.000 de euro şi este asigurat integral din veniturile proprii ale universității. Bugetul alocat sub formă de grant unui proiect este în valoare maximă de 45.000 – 46.000 de lei fiecare, echivalentul a 10.000 de euro.

Print Friendly, PDF & Email