Fundația Culturală Memoria: „Constatăm cu tristețe o revalorizare a Securității”

Monumentul dedicat „eroilor” fostei Securități, amplasat în Cimitirul Eroilor din Piteşti. Sursă foto: Revista 22

Fundația Culturală Memoria protestează împotriva edificării, la Piteşti, a unui monument pentru cei care au lucrat în fosta Securitate şi face un apel către instituțiile statului să ia măsurile carese impun. Redăm mai jos comunicatul integral al Fundației Culturale Memoria.

 

La aproape 33 de ani de la căderea comunismului în România constatăm cu tristețe nu numai o creștere în rândul populației a nostalgiei pentru fostul regim, dar și o revalorizare a instituției Securității, „brațul armat” al Partidului Muncitoresc / Comunist.

În urmă cu două luni TeleviziuneaRomână a difuzat o emisiune în care prezenta într-o lumină favorabilă câteva angajate ale fostei poliții politice. Acum câteva zile, la 14 septembrie, în Cimitirul Militar din Pitești, Filiala Argeș a Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii (ACMRR-SRI) a dezvelit un monument în memoria „militarilor care au activat pe «frontul nevăzut», în activitatea de apărare a valorilor fundamentale ale României” sau, cu alte cuvinte, în cinstea „eroilor” Securității.

Acest gest reprezintă încă o sfidare la adresa victimelor regimului comunist (și implicit ale Securității), dar și a familiilor acestora. Apreciem că ridicarea unui astfel de monument este inoportună atât în Pitești, cât și în altă parte a țării. Reamintim că în Pitești a funcționat penitenciarul în care a avut loc „procesul reeducării” căruia i-au căzut victime sute de  studenți și în care Securitatea a fost direct implicată, dar și faptul că acolo s-au desfășurat o parte din anchetele luptătorilor anticomuniști de pe versantul sudic al Munților Făgăraș și ale susținătorilor lor.

Regimul comunist a fost „condamnat” în Parlamentul României ca ilegitim și criminal. S-au publicat foarte multe volume (memorialistice și științifice), studii și filme documentare, și s-au înființat instituții care au prezentat dovezi clare privind activitatea criminală a Securității în cei 41 de ani de activitate. Cu toate acestea, evenimente de felul celui de la Pitești întăresc  convingerea că, din păcate, legăturile structurilor de putere de azi cu trecutul comunist și cu fosta Securitate sunt încă puternice. Iar aceste legături pun în pericol parcursul democratic al țării noastre.

Și Filiala Argeș a Fundației Culturale Memoria, prin vocea prof. univ. Ilie  Popa, președintele filialei, și-a exprimat un punct de vedere în această problemă: „Fundația Culturală Memoria, filiala Argeș, își exprimă consternarea privind actul de transformare în eroi a foștilor lucrători ai Securității, care, în realitate, nu au fost nimic altceva decât autorii suferințelor și chinurilor îndurate de adevărații eroi ai României, eroi care s-au opus instaurării dictaturii comuniste de către ocupantul străin, bolșevic. Considerăm că acest act constituie o profanare a memorieiadevăraților eroi și, în consecință, ne alăturăm  inițiativei IICCMER prin care solicităm delimitarea tuturor instituțiilor statului față de acest act și înlăturarea monumentului.”

Fundația Culturală Memoria, care din 1990 editează publicația Memoria – revista gândirii   arestate (https://www.revistamemoria.ro/) și a militat continuu pentru cunoașterea trecutului recent ca element central al unei societăți democratice, protestează împotriva edificării acestui monument care glorifică foști lucrători ai Securității și face un apel către instituțiile statului să ia măsurile carese impun.

 

Citiţi şi: 

Rânjetul Securității

Societatea Timișoara cere înlăturarea monumentului dedicat „eroilor” fostei Securități

Print Friendly, PDF & Email