Fotolii de chimioterapie, cumpărate de OncoHelp Timişoara din donaţii

Foto: OncoHelp Timiţoara

În urma Crosului OncoHelp și a Galei Dovleacul Roz, acțiuni caritabile organizate în acest an de OncoHelp Timișoara, au fost făcute donații de aproape 165.000 de lei. Banii au fost folosiţi pentru achiziționarea unor fotolii ergonomice pentru pacienții oncologici.

 

Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara a reușit, astfel, să cumpere 27 de fotolii de chimioterapie, destinate pacienţilor nevoiți să stea ore întregi țintuiți pe un scaun în timp ce primesc un tratament chimio sau suportiv. Pe lângă acestea fotolii, cumpărate din banii donați în urma celor două acțiuni caritabile, din fondurile Asociației au fost achiziţionate încă opt fotolii ergonomice.

„O ședință de chimioterapie durează, în general, două-trei ore, dar poate ajunge și la zece ore. Va imaginați ce înseamnă să stai atâtea și atâtea ore «legat», practic, de un scaun, în timp ce primești doza de medicament care este, pană la urmă, șansa ta la viață. (…) La OncoHelp, încă de la înființare, am avut în vedere nu doar «lupta medicală» împotriva bolii, ci ne-am dorit și am reușit să le oferim pacienților noștri condiții care se găsesc în orice clinică de top din lumea asta”, declară prof. univ. dr. Șerban Negru, președintele Asociației OncoHelp Centrul de Oncologie OncoHelp.

La rândul său, managerul Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp, dr. Valeriu Boruga, spune centrul se află într-o continuă dezvoltare „întrucât tratamentul cancerului presupune mai mult decât expertiză, profesionalism și empatie, înseamnă să oferi bolnavului cele mai bune condiții de tratament, cele mai moderne tehnologii de diagnostic și totodată să oferi modalități revoluționare de tratament. Rămânem recunoscători și le mulțumim tuturor celor care înțeleg cât este de importantă implicarea comunității în proiectele Asociației OncoHelp”.

Centrul de Oncologie OncoHelp este un spital universitar dotat cu 165 de paturi, dintre care 131 pentru spitalizare continuă, 29 de paturi pentru spitalizare de zi si 5 paturi ATI şi Supraveghere Post-Anestezie. În cadrul Centrului sunt oferite gratuit servicii medicale de oncologie, radioterapie, hematologie, endoscopie digestivă superioară și inferioară, imagistică medicală (computer tomograf, ecografie medicală și mamografie). În cadrul centrului funcţionează, de asemenea, singurul centru de îngrijiri paliative dintr-un spital universitar din vestul țării. Tot aici, pacienții beneficiază de cazare și masă gratuite pe perioada tratamentelor de radioterapie.

Print Friendly, PDF & Email