Fostul rector al Medicinii timişorene, Ştefan Drăgulescu, s-a întors în P.N.Ţ.C.D.

Stefan DragulescuFost ministru al Sănătăţii, fost rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, din Timişoara, şi fost director al Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara, prof. univ. dr. Ştefan Drăgulescu, şi-a anunţat revenirea în P.N.Ţ.C.D., după ce a fost exclus de două ori şi după ce, în perioada în care nu a activat, a reprezentat în Parlament P.D.L.

 

Intenţia formulată de Ştefan Drăgulescu este aceea de a susţine revigorarea, la nivel local, a P.N.Ţ.C.D. Despre decizia de a reveni în partid, Ştefan Drăgulescu a declarat că a fost catalizată de nostalgie şi de o discuţie purtată cu actualul lider naţional al partidului, Aurelian Pavelescu. Despre care admite că îl cunoaşte personal de puţin timp şi căruia i-a urmărit doar prestaţia „pe sticlă”. Referindu-se la acesta, Ştefan Drăgulescu spune doar că utilizează, în discursul politic, „fraze scurte, exacte şi concrete”, despre care a apreciat că sunt „convingătoare”.

Evocând fostele sale excluderi din partid, Ştefan Drăgulescu a precizat că acestea au fost motivate de conflictul deschis cu reprezentanţii conducerii partidului, cauzat de refuzul său de a nominaliza, din calitatea de ministru al Sănătăţii, persoane promovate exclusiv pe criterii politice. În plus, mai spune Ştefan Drăgulescu, „la începutul lui 2000 am menţionat disfuncţionalităţile grave ale P.N.Ţ.C.D. în ce priveşte organizarea la nivel naţional”, în contextul nominalizării lui Viorel Lis drept candidat la Primăria Municipiului Bucureşti. Ulterior, mai spune Ştefan Drăgulescu, a doua excludere din partid i-a fost solicitată de Victor Ciorbea.    

Ştefan Drăgulescu a apreciat actuala situaţie de la nivel naţional ca fiind „jenantă pentru imaginea României”. S-a ferit însă să-şi dea cu părerea despre prestaţia de până în acest moment a edilului Nicolae Robu, despre care a admis că l-a susţinut în perioada de campanie electorală premergătoare ocupării fotoliului de primar al Timişoarei, atunci când acesta îi era pacient la Institutul de Boli Cardiovasculare. „E prea devreme de apreciat rezultatele obţinute de primar până la ora actuală”, spune Ştefan Drăgulescu. Acesta a apreciat însă că alianţa constituită între P.N.L. şi P.S.D. la nivel naţional pentru alegerile din 2012 a fost una „nefirească”, decisă exclusiv de lupta împotriva lui Traian Băsescu. Şi a adăugat că nereuşita în ce priveşte atingerea obiectivului propus a catalizat destrămarea U.S.L.

Print Friendly, PDF & Email