Aceasta este ultima săptămână în care întreprinderile mici și mijlocii din Regiunea Vest au oportunitatea să acceseze noi finanţări europene nerambursabile prin Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020, anunţă Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest.
Firmele din Regiunea Vest beneficiază de o alocare financiară de 17.655.000 de euro în cadrul apelului aferent Axei Prioritare 2 a POR 2014-2020, Prioritatea de Investiții 2.2. – „Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor” (PI 2.2 – IMM, Apelul 2020).
Potrivit ADR Vest, poz accesa aceste finanţări întreprinderile mici și mijlocii din mediul urban (inclusiv sate aparținătoare de orașe) sau întreprinderile mijlocii din mediul rural. Proiectele mai pot fi depuse, prin aplicația MySMIS, până luni, 30 noiembrie, ora 12, când se încheie perioada de depunere.
Valoarea finanțării nerambursabile care poate fi acordată este între minimum 1.500.000 de euro și maximum 6.000.000 de euro. Nu sunt eligibile microîntreprinderile în cadrul acestui apel.
Investițiile eligibile finanțabile prin ajutor de stat regional vizează construirea, extinderea spațiului de producție/ prestare servicii, respectiv dotarea cu active corporale și necorporale.
Pentru componenta de ajutor regional a proiectului, contribuția beneficiarului la cheltuielile eligibile este de minimum 45% pentru întreprinderile mici și minimum 55% pentru întreprinderile mijlocii. Pentru componenta de ajutor de minimis a proiectului, contribuția programului este de maximum 100% din valoarea eligibilă a cheltuielilor finanțabile prin ajutor de minimis și în limita plafonului de minimis.
Pentru a veni în sprijinul potențialilor beneficiari, ADR Vest a realizat broșura Finanțări nerambursabile pentru întreprinderile mici și mijlocii – Cum pregătești un proiect de succes care poate fi consultată pe site-ul ADR Vest: https://adrvest.ro/wp-content/uploads/2020/10/Brosura-PI-2.2-IMM-ADR-Vest.pdf.
De asemenea, Helpdesk-ul ADR Vest (e-mail helpdesk@adrvest.ro / tel. 0256-491.923) le stă la dispoziţie celor care doresc informaţii suplimentare cu privire la finanţările nerambursabile disponibile în cadrul Regio-POR.
Ultimele comentarii