Expoziţie de carte veche bisericească, la Timişoara

Muzeul Catedralei Mitropolitane Timişoara vernisează, azi, expoziţia „100 de cărţi vechi româneşti pentru 100 de ani de unitate naţională”, eveniment organizat de Arhiepiscopia Timişoarei, anunţă Agerpres.

 

Printre zecile de exponate care pot fi văzute în expoziţia 100 de cărţi vechi româneşti pentru 100 de ani de unitate naţională se vor afla prima traducere în limba română, după izvoare greceşti şi slavone, a Noului Testament de la Bălgrad (1648), prima traducere şi prima imprimare integrală a Bibliei în limba română, Biblia de la Bucureşti (1688), Cazania lui Varlaam sau Carte românească de învăţătură (1643), una din cele mai însemnate cărţi din istoria culturii româneşti, alături de primul cod de legi bisericeşti şi civile din Ţara Românească în limba română, Pravila de la Govora (1640), anunţă Mitropolia Banatului.

În partea a doua a evenimentului va fi prezentată expoziţia personală Sevastian Bălescu, intitulată Graiul Românesc păstrat prin vechile cărţi călătoare, după care vor urma interpretări de piese corale de către Corul Facultăţii de Teologie din Timişoara.

Expoziţia este deschisă până în la sfârşitul lunii decembrie.

Muzeul de Artă Bisericească Veche a Catedralei Mitropolitane numără peste 4.000 de obiecte de cult, icoane multiseculare, manuscrise de peste trei veacuri, toate purtând ştampila de patrimoniu, care aşteaptă să fie descoperite de timişoreni şi de turişti. În cea mai mare biserică ortodoxă din Banat se află şi Triodul de la Târgovişte (din 1649), a cărei restaurare a costat aproape 10.000 de dolari.

Muzeul are peste 3.000 de cărţi bisericeşti rare, mai mult de 800 de icoane şi picturi, peste 130 de obiecte bisericeşti, zece artefacte de metal preţios, zece veşminte şi alte piese rare, iar latura subsolului dinspre altar cuprinde necropola mitropoliţilor Banatului.

Preotul muzeograf Aurel Filip spune că muzeul este cel dintâi de acest fel din ţară, creat în anii ’60 din iniţiativa mitropolitului Banatului, ÎPS Nicolae Corneanu, care a dorit astfel să pună stavilă scoaterii din ţară a zeci de obiecte cu valoare de patrimoniu. Majoritatea pieselor au fost adunate de Mitropolitul Nicolae Corneanu, în decursul a peste 45 de ani

Print Friendly, PDF & Email