CCR o scos-o, așadar, din cursa electorală prezidențială pe Diana Șoșoacă, unul dintre politicienii cei mai toxici în raport cu democraţia şi valorile democratice occidentale. Invalidarea candidaturii unui politician care susţine pe faţă antisemitismul şi propaganda unui stat ce a declanşat un război de expansiune în proximitatea României împotriva altui stat, independent şi suveran, poate fi interpretat ca un act de sanitație.

Decizia CCR a stârnit, însă, un adevărat iureş în presa şi pe reţelele de socializare. Nu am văzut însă expuse public puncta de vedere, explicaţii ale unor experţi în drept constituţional independenţi de CCR. Am văzut, în schimb, opinii din partea unor foşti judecători ori avocaţi specializaţi în materie civilă sau penală, dar cele mai multe expuse prin filtrul unui parti-pris politic. Şi, cu toate că un text de acest gen este dificil chiar şi de citit, cu atât mai mult de analizat şi combătut de către un nespecialist în materie de drept constituţional, în spaţiul public a existat o avalanşă de opinii, majoritatea expuse fără niciun dubiu, ca adevăruri absolute, venite din partea unor oameni fără pregătire juridică. Concluzia trasă de mulţi dintre cei care s-au exprimat este că asistăm la o încălcare a Constituţiei, la o prăbuşire a democraţiei şi că în spatele acestei decizii este o lucrătură a “sistemului”. Asta invocă Opoziţia democratică, intrând în siajul Dianei Șoșoacă, al lui George Simion şi al altor extremişti care folosesc termenul în luptele lor împotriva Occidentului și care, în epoca Dragnea, purta numele de “stat paralel”. Am văzut chiar instigări publice la boicotarea alegerilor prezidenţiale şi solicitări de desfiinţare a CCR. Şi, totuşi, este un abuz al CCR în cazul Şoşoacă? Sau e un act (poate excesiv) de sanitate a democraţiei?

S-au întrebat unii de ce CCR nu a invalidat şi candidatura lui George Simion, de la AUR, din moment ce linia discursului este asemănătoare cu cea a discursului Dianei Şoşoacă şi din moment de AUR este partidul care a lansat-o pe firmamentul politicii, în Parlamentul României, în decembrie 2020? De ce CCR nu a invalidat şi candidatura extremistului, rusofilului Călin Georgescu, venit din aceeaşi zonă şi susţinut la un moment dat de AUR pentru funcţia de premier? Sau a altora ale căror discursuri anti-occidentale par a fi copiate din propaganda Kremlinului? Nu pentru că nu ar fi existat motive similare, ci pentru că la adresa lor nu a făcut nimeni contestaţie, iar CCR nu se autosesizează. Are dreptul să verifice un candidat, dar nu prin autosesizare.

Diana Şoşoacă nu este o victimă, nu este un martir. Martir o poate face în mentalul colectiv atitudinea Opoziţiei democratice, a unor ONG-uri care, în încercarea de a diaboliza CCR şi a o acuza de jocuri politice în favoarea PSD şi a lui Marcel Ciolacu, nu fac decât să o victimezeze. Or, nu e cazul. Diana Şoşoacă este un politician extremist, anti-occidental, antisemit, al cărui discurs e similar celui al propagandei ruse. Deşi declaraţiile de genul acesta sunt incompatibile cu statul de drept şi cu democraţia, unii invocă libertatea de exprimare, ignorând faptul că şi aceasta are limite. E aceeaşi logică în care e permisă folosirea libertăţilor ca instrument de subminare a libertăţii şi democraţiei. Alţii invocă imunitatea parlamentară, dar în opinia mea şi aceasta ar trebui să aibă nişte limite. Nu poţi face propagandă care subminează fundamentul democratic al statului ori declaraţii antisemite ori apologia legionarilor, invocând dreptul la liberă exprimare şi punându-te confortabil sub umbrela imunităţii parlamentare. Pentru că un astfel de discurs este periculos şi prin capacitatea de a influenţa mase, de a forma curemte de opinie extremiste. În plus, acesta nu este doar un discurs de campanie electorală al Dianei Şoşoacă, este o constantă a retoricii ei din ultimii patru ani, de când a intrat în Parlament. Iar un astfel de politician, ajuns la putere, în cea mai înaltă funcţie a statului – de unde se decide linia politicii externe şi a securităţii şi apărării României – va pune, cel mai probabil, în aplicare ceea ce gândeşte. Acesta e motivul pentru care şi CCR, în motivarea sa, a stabilit că “nu pot exista incongruenţe valorice fundamentale de natură constituţională între statutul de candidat şi cel de ales; ca atare, printre condiţiile de fond necesar a fi îndeplinite pentru a candida sunt şi cele care rezultă din formula sacrosanctă a jurământului depus de persoana aleasă în funcţia de Preşedinte al României”. Şi mai e un aspect: există riscul foarte mare ca un politician extremist să nu mai poată fi dat jos de la putere prin pârghii democratice, aşa cum a fost lăsat să ajungă la ea. Avem exemple în istorie, cel mai notabil ar fi Hitler, la fel cum avem exemple în zilele noastre, când e suficient să ne uităm doar la Putin, deşi acesta nu e singurul.

Neîncrederea publică în CCR este justificată. În ultimii ani, au fost mai multe episoade controversate, când a fost acuzată că ia decizii la comandă politică. Politizată este CCR dintotdeauna, prin însăşi natura constituirii sale conform legii. Acest fapt nu justifică, însă, aruncarea în derizoriu a oricărei decizii luate şi chiar a instituţiei în sine. Urmând această (i)logică, ar trebui, de pildă, să punem sub semnul întrebării, chiar să nu mai respectăm nicio decizie judecătorească pentru că sunt n instanţe care au dat sentinţe controversate. Ori să punem sub semnul întrebării toate rechizitoriile DNA, pentru că, la un moment dat, a dat şi rateuri în dosare, pentru că a comis nişte abuzuri în unele anchete. Pe de altă parte, niciunul dintre partidele care acuză acum, din nou, politizarea CCR ca sursă a problemei – de data aceasta, invocând jocuri făcute în favoarea liderului PSD, Marcel Ciolacu, pentru a-l ajuta să ajungă în turul doi al prezidenţialelor cu George Simion şi, astfel, să aibă şanse de câştig – nu au depus nicio iniţiativă legislativă care să modifice legea de funcţionare a CCR pentru a o scoate de sub influenţa politicului. Se lamentează ori se victimizează din timp în timp, în urma câtea unei decizii pe care nu o agreează. Şi atât.

Există un risc al precedentului acestei decizii a CCR de a interzice cuiva dreptul de a candida la funcţia supremă în stat? Rămâne de văzut. Dar ceea ce a făcut CCR acum, prin invalidarea candidaturii unui politician care susţine pe faţă antisemitismul şi propaganda unui stat ce a declanşat un război de expansiune în proximitatea României împotriva unui alt  stat, independent şi suveran, este un act de sanitate. De prevenire a unei posibile aboliri a democraţiei.

Articol publicat şi în Puterea a Cincea.