Dominic Fritz: „Trebuie să punem distribuția agentului termic pe picioare noi”

Colterm. Foto: PMT

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat azi că Primăria a început pregătirile pentru tranziția sistemului de termoficare local către producția verde. Astfel, sistemul de distribuție a agentului termic va fi preluat de Municipiu din această vară, iar compania locală Colterm se va concentra doar pe producție.

 

Soluția propusă de conducerea Municipalității este ca societatea Colterm să se concentreze pe activitatea de bază, cea de producție, iar distribuția și furnizarea efectivă a agentului termic să fie făcută de o altă companie a Primăriei Timișoara, spune primarul Dominic Fritz.

„Asta are mai multe avantaje: pierderile tehnologice de care s-a plâns Colterm până acum nu vor mai fi suportate direct de companie, care va vinde agentul termic la poarta fabricii. În același timp, primăria va avea oportunitatea de a accesa fonduri pentru alte tehnologii verzi. Asta înseamnă că noi sau alte companii vom putea investi în noi tehnologii verzi de producere a energiei pe care să o distribuim populației. Deschidem poarta pentru diversificarea surselor de energie, în special în zona de regenerabile, ca să reducem din costurile totale ale agentului termic”, declară primarul Dominic Fritz.

Edilul a anunțat că în luna iunie va expira contractul de delegare a producției și transportului energiei termice către timișoreni, încheiat cu Colterm. Noul contract se va încheia cu Colterm pentru producția de energie termică, iar activitatea de transport, distribuție și furnizare de va fi delegată unei alte companii municipale: Uzina Energetică Timișoara.

„Inacțiunea costă și termoficarea din Timișoara nu se va face bine doar din inerție. Este momentul unei schimbări. Doar anul acesta primăria a dat din bugetul local 1 milion de lei pe zi, subvenții pentru căldură. Costurile pentru tehnologii vechi și poluante cresc an de an și este o dinamică pe care trebuie să o oprim. Singura variantă să scădem costul termiei în Timișoara este să spargem producția de distribuție ca să putem diversifica investițiile în tehnologii noi”, adaugă primarul Dominic Fritz.

Municipalitatea timișoreană reamintește că s-a angajat într-un proces susținut de modernizare a întregului sistem de termoficare. Astfel, Primăria a investit în ultimii doi ani 160 de milioane de lei, din fonduri europene, în modernizarea a 30 km de rețea de distribuție. De asemenea, municipalitatea pregătește o nouă investiție estimată la circa 200 de milioane de lei (40 de milioane de euro) pentru retehnologizarea altor 30 de km de rețea, în încercarea de reduce masiv pierderile de rețea, provocate de lipsa de investiții din ultimii 30 de ani. În plus, Primăria are depus un proiect de 230 de milioane de lei pentru achiziționarea unei instalații de cogenerare, prin fonduri PNRR. erviciul comunicare

Print Friendly, PDF & Email