„Suntem pe aceeași lungime de undă, în viziunea noastră de reformă (…) și, din fericire, și cu noua filosofie de finanțare a Uniunii Europene, care pune accentul pe transformare. Am apreciat modul tranșant în care am purtat discuțiile și simt că Timișoara are un partener autentic în acest Guvern”, a transmis primarul Timișoarei, Dominic Fritz, la întoarcerea din București, unde s-a întâlnit cu reprezentanți ai Guvernului pentru a discuta despre finanțarea unor proiecte ale Timișoarei și ale Timișului.
Primarul Dominic Fritz s-a întâlnit cu vicepremierul Dan Barna, cu ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, al Finanțelor, Alexandru Nazare, al Economiei, Claudiu Năsui, cu ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, al Dezvoltării, Cseke Attila, al Sănătății, Vlad Voiculescu, și al Culturii, Bogdan Gheorghiu.
„Există interes și favorabilitate la Ministerul Finanțelor și al Economiei pentru procesul de concordat preventiv deschis de Colterm și pentru o strategie națională de viabilizare a centralelor termice locale, în contextul Pactului Verde”, transmit Dominic Fritz.
Primarul Timișoarei afirmă că vicepremierul Dan Barna este optimist că, în ciuda impactului economic al pandemiei, Timișoara va putea primi finanțare din bugetul național și din fonduri europene pentru finalizarea unor mari proiecte, precum pasajul Solventul (care până acum este finanțat doar de bugetul local), și inițierea altora noi.
În privința proiectului Capitală Culturală Europeană, Dominic Fritz spune că ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, cu care a discutat despre suplimentarea bugetului pentru infrastructura culturală din Timișoara, l-a asigurat de susținere pentru acest eveniment major pentru România.
Pentru același proiect, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea susține reluarea concursului de proiecte pe fonduri norvegiene, oprit de pandemie, afirmă primarul Timișoarei. Adăugând că „toate inițiativele noastre de digitalizare și pentru smart city au fost bine primite și sunt șanse mari de finanțare pe Planul de Redresare și Reziliență”.
Cu Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a discutat despre finanțarea construcției de noi creșe și despre parcări subterane în cartierele timișorene.
La Ministerul Sănătății, mai spune Dominic Fritz, a avut întâlnire și cu ministrul Vlad Voiculescu și cu echipa lui de consilieri pentru fiecare domeniu în parte: vaccinare, testare pentru Covid-19, spitale, opțiuni de finanțare: „În felul acesta am avansat foarte repede prin agendă.
I-am prezentat planul nostru de refacere a infrastructurii de sănătate din Timișoara, un nou spital municipal, o nouă maternitate și un institut oncologic. Am găsit, împreună, un mix de finanțare care ar putea să ne permită să le facem, evident, nu peste noapte.”
Dominic Fritz menționează că s-a întâlnit și cu președintele Camerei Deputaților și al PNL, Ludovic Orban, care i-a propus inițierea unei dezbateri pentru modificările legislative necesare, împreună cu miniștrii și comisiile pentru Drepturile Omului și Apărării ale Parlamentului, propunere acceptată.
„Am plecat înapoi spre casă mai liniștit. Am întâlnit la București o mare deschidere pentru Timișoara. Proiectele noastre de dezvoltare vor primi sprijin din partea Guvernului și valorile pe care le aducem în administrație, profesionalizare și transparență, vor fi susținute prin legislație și finanțare. (…). Concluzia este că trebuie să reușim pentru că e o șansă istorică să reformăm administrația și să modernizăm țara. Toți cei pe care i-am întâlnit sunt perfect conștienți de miza următorilor patru ani”, transmite Dominic Fritz.
Ultimele comentarii