Dominic Fritz, la învestirea lui Alin Nica: „Primăria Timișoara va fi un partener de nădejde pentru proiectele strategice ale Banatului”

Foto: Facebook Dominic Fritz

Primarul ales al Timișoarei, Dominic Fritz, prezent azi la ceremonia de învestire în funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș a lui Alin Nica, a feliciat noua echipă de la Consiliul Județean, asigurând-o de colaborarea sa.

 

Eu mă bucur că avem o nouă echipă tânără în Consiliul Județean, că avem un nou președinte la Consiliul Județean, cu multe idei pentru județ. În calitate de primar ale al Timișoarei, pot să vă asigur că o să colaborăm pentru binele Timișoarei și pentru binele Timișului și mă bucur că avem și susținerea Guvernului României.”

Ceremonia de învestire a lui Alin Nica în funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș a avut loc azi în prezența premierului Ludovic Orban, a prefectului județului Timiș, Liliana Oneț, a primarului ales al Timișoarei, Dominic Fritz, și parlamentarilor PNL. Tot astăzi au depus jurământul 31 din cei 36 de consilieri, după ce cinci aleși județeni au renunțat la mandate.

Print Friendly, PDF & Email