Deputatul Sorin Grindeanu critică Sistemul Electronic de Achiziţii Publice

În opinia sa, aceasta ar fi de vină pentru blocarea unor proiecte importante şi la Timişoara

Într-o declaraţie recentă, deputatul P.S.D. de Timiş Sorin Grindeanu, fost viceprimar al Timişoarei, critică deficienţele legate de actualul sistem de achiziţii, în special problemele legate de portalul SEAP de achiziţii publice, precizând că din cauza acestor nereguli sau neconformităţi s-au blocat ori s-au tergiversat proiecte importante, inclusiv pe plan local. Experienţa ultimelor luni arată însă că, la Timişoara, nu Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, ci de multe ori chiar autorităţile contractante erau de vină pentru problemele invocate.

Nemulţumiri parlamentare

Sorin Grindeanu (1)Deputatul P.S.D. de Timiş Sorin Grindeanu susţine că investiţii de sute de milioane de euro sunt blocate la nivelul autorităţilor publice locale şi naţionale din cauza unor deficienţe ale Sistemului Electronic de Achiziţii Publice dar, în special, din cauza unor vicii de procedură.

“Există situaţii aberante care cre­ează mari nemulţumiri, întârzieri, amâ­nări sau chiar anulări ale unor proiecte vitale pentru comunităţile locale. Mă refer aici la faptul că, la licitaţiile elec­tronice, clarificările şi contestaţiile pot fi depuse de oricine, indiferent dacă participă la licitaţie sau nu, indiferent dacă are obiect de activitate în dome­niul respectivei licitaţii sau nu. Există foarte multe cazuri în care aceste in­tervenţii sfidează logica, dar din păca­te, se încadrează în limitele legale pre­văzute de actele normative care regle­mentează procedurile. Iar autorităţile locale nu sunt singurele care se con­fruntă cu astfel de situaţii. Este o pro­blemă generalizată”, spune Sorin Grindeanu.

În opinia sa, Guvernul, Ministerul pentru Societatea Informaţională, Au­toritatea Naţională pentru Reglemen­ta­rea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice şi alte instituţii cu competenţe în acest domeniu, trebuie să revizu­iască, prin măsuri urgente, tot ceea ce ţine de Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. “Zilnic, la nivelul autorităţilor publice locale din toată ţara, sunt ex­primate nemulţumiri privind licitaţii de sute de milioane de euro, blocate. Ti­mişoara nu face excepţie. Sunt proiec­te europene care riscă să fie pierdute, din motive birocratice. Reabilitarea Cen­trului Istoric şi a Pieţei Unirii, un pro­iect de 15 milioane de euro, a avut ne­vo­ie de trei licitaţii după ce a fost lansat pe 31 mai 2012 ! În toată ţara se întâm­plă astfel de situaţii, proiecte de con­strucţii de şcoli, spitale, investiţii în in­frastructură fiind amânate nepermis de mult”, afirmă deputatul timişean. 

În ceea ce priveşte Portalul Elec­tronic de Achiziţii Publice, Sorin Grin­deanu menţionează că există multe comentarii negative legate de funcţio­na­litatea sistemului care, de multe ori, dă rateuri la depunerea ofertelor: “În plus, www.e-licitatie.ro  este aspru cri­ticat pentru că este neprietenos, com­plicat de înţeles şi greu de folosit”. În opinia sa, acest sistem on-line prin ca­re se derulează toate achiziţiile cu bani publici naţionali şi europeni ai Româ­niei, achiziţii de miliarde de euro, este obligatoriu să depăşească stadiul de “tarabă electronică” şi să funcţioneze ca un sistem performant. De asemenea, mai crede Sorin Grindeanu, este im­portant să fie găsită o formulă îmbu­nătăţită pentru a ajuta autorităţile lo­ca­le să depăşească problemele cu care se confruntă din cauza licitaţiilor blo­cate: “Avem nevoie de investiţii, avem nevoie de modernizare şi consider că este absolut aberant să stăm pe loc şi să pierdem timp şi bani din cauza unor legi neperformante”. 

Realitatea e puţin altfel

Fără să se ignore probleme reale legate de birocratizare şi de disfunc­ţio­nalităţile SEAP, din păcate sunt sufi­cient de multe cazuri pe plan local care demonstrează că motivele care duc la blocarea unor investiţii ale autorităţilor locale trebuie căutate de multe ori chiar în interiorul acestor autorităţi locale.

Exemple sunt nenumărate. De exemplu, la începutul anului, condu­cerea Primăriei Timişoara a solicitat in­tervenţia Serviciului Român de In­formaţii pentru a elucida cauzele ce au dus la tergiversarea licitaţiei pentru construcţia incineratorului de deşeuri de la Chişoda. Însă o parte din motive ar fi trebuit căutate chiar în interiorul instituţiei, întrucât Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a con­sta­tat încă de anul trecut neconformi­tăţi la caietul de sarcini întocmit de Pri­mărie, neconformităţi care, prin con­tes­taţiile pe care le-au generat, au con­tribuit şi ele la întârzierea proiectului. 

C.N.S.C. a confirmat că sunt gre­şeli în documentaţia Primăriei, cerând eliminarea din capitolul „Lucrări de construcţii din caietul de sarcini” a pa­sajelor eronate în care se face referire la lucrări de modificare/reabilitare/restaurare a lucrărilor de construcţii, precum şi actualizarea caietului de sarcini şi a modelului de contract sec­torial de lucrări cu informaţii precise referitoare la cuantumul sau limitele de negociere a daunelor contractuale.

Ca atare, măcar o parte din vina pentru tergiversarea proiectului o poar­tă chiar unele structuri speciali­zate din subordinea Primăriei. Iar acesta este doar un exemplu dintr-o lungă serie în care se invocă interese obscure sau disfuncţionalităţi legis­lative ori de altă natură, dar, de multe ori, sursa proble­melor e chiar instituţia care organi­zează procedura de achiziţie.

Print Friendly, PDF & Email