Deputatul Niculae Mircovici, găsit de A.N.I. în conflict de interese

Deputatul Nicolae Mircovici declară, în legătură cu sesizarea A.N.I. pentru că s-ar fi aflat în conflict de interese, că soţia sa a lucrat în 2009 timp de un an la biroul său parlamentar, pentru că era în şomaj şi mai avea un an până la pensionare anticipată.

Niculae MircoviciSoţia mea a lucrat în Armată şi, în urma restructurărilor din 2009, postul respectiv la Financiar a fost desfiinţat şi ea a intrat în şomaj. Mai avea un an de zile până la pensie şi a fost angajată la cabinetul meu parlamentar de către Camera Deputaţilor, după ce am înţeles că nu exista niciun impediment la această problemă, declară deputatul din partea Uniunii Bulgare din Banat – România Niculae Mircovici, citat de Mediafax. El a mai spus că soţia sa a lucrat un an la biroul lui parlamentar, după care aceasta a ieşit la pensie: „După un an a ieşit la pensie, a îndeplinit condiţiile de pensionare anticipată şi a plecat”.

A.N.I. a solicitat Parchetului General să îi cerceteze pe deputaţii Niculae Mircovici, Adrian Merka, Mircea Grosari şi pe fostul deputat Luminţa Iordache, pentru conflict de interese, întrucât şi-au angajat membri ai familiilor la birourile lor parlamentar, în mandatul 2008 – 2012.

Niculae Mircovici, care este secretar al Camerei Deputaţilor, a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă în baza căruia soţia sa a fost angajată, în perioada 5 ianuarie 2009 – 15 iunie 2010, în funcţia de referent la Biroul Parlamentar deţinut de acesta în Circumscripţia electorală nr. 35, Timiş, obţinând astfel un venit net în sumă toală de 20.387 de lei, au stabilit inspectorii de integritate.

Print Friendly, PDF & Email