Deputat USR Cătălin Drulă: „România este condusă de un dublu condamnat penal, disperat să scape de puşcărie”

Iniţierea campaniei civice „Fără penali în funcţii publice”, încheiată cu strângerea a peste un milion de semnături, a fost determinată de faptul că România este condusă de un dublu condamnat penal, disperat să scape de puşcărie, declară deputatul USR de Timiş, Cătălin Drulă.

 

„Într-o ţară normală, o astfel de campanie nu-şi avea rostul, dar din păcate România este condusă de un dublu condamnat penal, în disperare de a scăpa de puşcărie (…), care declară lucruri halucinante pe la televiziuni. Noi venim cu această contrapondere, cu această imensă forţă morală, cu peste un milion de semnături”, a declarat azi, la o conferință de presă susținută la Timișoara, Cătălin Drulă deputat USR de Timiș, anunță Agerpres.

Acesta mai spune că oameni din toate colţurile ţării şi cu pregătiri profesionale diverse au transmis prin această campanie civică mesajul că nu mai vor să fie conduşi de hoţi. În opinia sa, realitatea va dovedi că oamenii buni, când se organizează, nu pot fi opriţi „să-şi ia ţara înapoi de la hoţi”.

Deputatul USR reamintește că în Timiş s-au adunat peste 30.000 de semnături din toate localităţile, după care echipa de campanie a adunat alte 9.000 de semnături pentru alte judeţe.

Facem apel la primarii din judeţul Timiş să nu pună beţe în roatele iniţiativei semnate de peste un milion de cetăţeni, la nivel naţional. (…). Ar fi un abuz dacă s-ar invalida listele cu semnături”, mai spune Cătălin Drulă.

În acelaşi context, senatorul USR de Timiş Nicu Fălcoi a apreciat că mesajul campaniei este acela că românii chiar nu-şi mai doresc să fie conduşi de penali: „Am putut vedea pe 10 august ce se întâmplă atunci când ţara este condusă de un condamnat penal, când pentru a-şi scăpa pielea sunt în stare să dea foc la ţară, să-şi suprime propriul popor prin forţă. Lucrurile nu pot rămâne aşa, sunt peste 400 de răniţi în urma intervenţiilor în forţă ale jandarmilor din acea seară, sunt sute de plângeri penale. Cei care au făcut abuzuri trebuie să ştie că chiar dacă în acest moment se ascund în spatele unei majorităţi confortabile în Parlament, lucrurile se vor schimba.”

Senatorul a mai menţionat că împreună cu un coleg liberal din Comisia de Apărare a Senatului au decis ca luni, 27 august, să aibă loc audieri, unde vor fi invitaţi prefectul Capitalei, Speranţa Clişeru, şi maiorul Laurenţiu Cazan, care a condus acţiunea Jandarmeriei din Piaţa Victoriei: „Aşteptăm să dea explicaţii şi să se pună de acord în declaraţii.

Print Friendly, PDF & Email