O ordonanță aflată în dezbatere publică riscă să schimbe orientarea sistemului de cercetare dinspre performanță și necesități obiective înspre clientelism, atrage atenţia deputatul liberal Marilen Pirtea.
“Îmi exprim public îngrijorarea și dezacordul cu privire la unele prevederi ale OG 57 care modifică legislația privind activitatea de cercetare, dezvoltare și inovare, ordonanță aflată în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Cercetării și Inovării. (http://www.research.gov.ro/ro/articol/1029/proiecte-de-acte-normative). În plus, documentul aflat în dezbatere publică este trimis pe circuit de avizare, pas care în mod normal nu se face decât după perioada de consultare și de transparență legislativă”, declară Marilen Pirtea, deputat PNL de Timiş şi coordonator al Comisiei de Educație din PNL.
Acesta sublliniază ca şi cercetarea, și performanța inovativă pot și trebuie să fie elemente puternice ale unui motor economic sănătos, ceea ce se poate întâmpla numai în condiții de utilizare eficientă a resurselor, printr-o alocare transparentă și justă, în funcție de capacitatea dovedită a instituțiilor de cercetare.
“Pentru dezvoltarea unui sistem de cercetare competitiv, performant și totodată conectat la realitățile erei în care trăim, Guvernul, prin Ministerul Cercetării și Inovării, are responsabilitatea să asigure resursele necesare în baza unor metodologii și regulamente transparente, eficiente și fără elemente discriminatorii, pentru toate structurile de cercetare. În acest context, consider că programul nucleu, așa cum este el definit prin această ordonanță, trebuie să poată fi accesat în sistem competițional deschis și transparent”, adaugă deputatul liberal.
Sistemul Cercetare, Dezvoltare şi Inovare din România, mai spune Marilen Pirtea, trebuie să fie – după exemplul de funcționalitate al celor similare din țările dezvoltate – dinamic și coerent, în care colaborarea dintre institutele de cercetare, dezvoltare şi inovare institutele Academiei Române, cele private și universități să fie activă, de susținere reciprocă, nu segregationist, așa cum este astăzi: “Problemele sistemului sunt, fără a fi exhaustiv, finanțarea redusă la minimum, pe ultimele locuri în Uniunea Europeană și mult în urma statelor care au sisteme de cercetare cu adevărat conectate la inovație, lipsa de competitivitate (a se vedea rezultatele din competițiile internaționale), internaționalizarea redusă și numărul mic de cercetători.”
Marilen Pirtea mai spune că art. 19 şi 42 din OG 57 radicalizează această separație dintre organizațiile de cercetare, stipulând în mod explicit că doar INCD-urile pot beneficia, de exemplu, de resurse de la bugetul de stat pentru realizarea unor investiții, dotări cu aparatură, echipamente, instalații și altele asemenea.
“În ultimii ani, UEFISCDI și-a dovedit capacitatea de a gestiona în mod transparent, profesionist și eficient toate procesele ce privesc desfășurarea de activități de cercetare în regim competițional – organizarea de competiții, repartizarea evaluatorilor, derularea procesului de evaluare, monitorizarea proiectelor declarate câștigătoare, prin crearea și utilizarea unor instrumente moderne de lucru (dintre care aș menționa platforme integrate de evaluare, baze de date eficiente pentru gestionarea evaluatorilor), dar mai ales printr-o comunicare excelentă cu beneficiarii acestor procese. Înlocuirea actualului gestionar al finanțărilor pe bază de competiție, UEFISCDI, cu ceva încă nedefinit și fără o capacitate dovedită de a reprezenta o coloană de echilibru și stabilitate, fără transparență, și ale căror norme vor fi create ulterior, este cel puțin discutabil”, adaugă deputatul liberal.
Acesta avertizează că eliminarea din strategia de finanțare a focalizării pe performanță și înlocuirea cu focalizarea pe necesități definite subiectiv, “dificil – dacă nu imposibil – de evaluat și diferențiat, într-o mare de priorități și nevoi sistemice”, poate duce în timp doar la blocarea cercetării românești, la reducerea capacității instituționale de absorbție a fondurilor nerambursabile și a oportunităților de colaborare naționale și internaționale: “În timp, poate duce la blocarea sau la distrugerea completă a Sistemului Național de Cercetare Dezvoltare Inovare, abordarea expusă fiind de natură a crea o dependență semnificativ mai mare a beneficiarilor, de factorul politic.”
Marilen Pirtea le cere public reprezentanților Guvernului să nu ia decizii arbitrare ce pot afecta stabilitatea și dezvoltarea cercetării românești pentru decenii: “Modul în care este gestionată cercetarea, strategia de retenție, respectiv de încurajare a întoarcerii cercetătorilor din Diaspora, modul de dezvoltare a capacităților avansate de cercetare, inclusiv de frontieră, este în mâinile dumneavoastră, acum. Orice construcție în beneficiul cercetării trebuie să fie realizată alături de cercetători și instituțiile ce și-au dovedit capacitatea de a organiza și dezvolta cercetarea. Transparența, eficiența, echilibrul și utilizarea instrumentelor moderne trebuie să fie piloni de bază ai fundamentului pe care este dezvoltată cercetarea românească.”
Ultimele comentarii