Ordinul Ministerului Educaţiei, prin care se elimină Educația fizică din orarul elevilor din ciclul primar este un pericol pentru dezvoltarea a copiilor, spune deputatul liberal Marilen Pirtea. Care atrage atenţia că România este pe locul doi în Europa ca manifestare a obezității infantile.
„Faptul că ministrul Educației a spus că este improbabilă modificarea prin Ordin a planurilor cadru aplicabile ciclului primar, sesizând nemulțumirile exprimate în mediul public față de eliminarea orelor de Educație fizică, arată doar faptul că în minister este destul de mult haos pentru ca să nu se știe ce fel de decizii se pregătesc, declară deputatul PNL Marilen Pirtea, vicepreședinte al Camerei Deputaților şi coordonator al Comisiei de educație a PNL.
„Nu sunt prea convins, însă, că redactarea Ordinului prin care urma să fie eliminată Educația fizică din planul cadru aplicabil claselor 0-3, este absolut întâmplătoare. Poate că s-a discutat, totuși, la nivel înalt, în MEN, despre o astfel de decizie aberantă, care poate avea efecte complet nedorite pentru sănătatea copiilor din ciclul primar. Nu este de ajuns ca ministrul să afirme că nu va accepta o astfel de modificare, iată că, între timp, încrederea în sistemul de educație a fost diminuată prin vehicularea în spațiul public a schiței de Ordin prin care urma să fie eliminată Educația fizică din grila orelor de bază la clasele mici”, mai spune Marilen Pirtea.
Acesta subliniază că sănătatea elevilor depinde foarte mult de tipul de pregătire de care care aceștia beneficiază în școală, iar orele de Educație fizică se află printre cele mai importante forme ale educației complementare: „Prin Educația fizică, desfășurată în cadrul orelor de specialitate, li se asigură elevilor și condițiile pentru dezvoltarea fizică echilibrată, dar și pentru dezvoltarea psihică și mentală. Fără orele de Educație fizică poate deveni riscant să vorbim despre un mediu școlar propice pentru creșterea capacităților cognitive și psihice ale elevilor, mai ales în contextul în care, știm bine, aceștia sunt atenți tot mai mult la ecranele telefoanelor, tabletelor sau consolelor de jocuri. Tot mai multe recomandări specializate fac trimitere la limitarea timpului pe care îl petrec copiii cu jocurile sau navigarea pe terminale electronice, în favoarea activităților mai apropiate de mediul natural, mai sănătoase și mai practice.”
Marilen Pirtea mai spune că este de datoria fiecărui profesor să încerce să apere acele componente ale planului școlar prin care li se oferă elevilor condiții bune de dezvoltare a capacităților fizice și mentale, menţionând că Educația fizică se află printre cele mai importante activități școlare utile.
Ultimele comentarii