Circulă, de câteva zile, pe unele canale media, un zvon potrivit căruia demisia premierului Victor Ponta ar fi deja scrisă şi că o va face publică la întoarcerea în ţară. O informaţie care pare lansată pentru a testa reacţii, pentru a lua pulsul. În momentul de faţă – chiar şi cu o anchetă DNA în desfăşurare – e, totuşi, greu de crezut că dl Ponta va pleca benevol de la conducerea Guvernului. Sunt indicii că nu o va face-o şi raportate la prezent, şi la trecutul apropiat.

Indicii prezente

În ultimele zile, pe reţelele de socializare, premierul transmite mesaje de captatio benevolentiae. Asta, din momentul în care, după numirea şi votarea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE, în ciuda opunerii vehemente a lui Victor Ponta şi a partidului pe care îl conduce, PSD a transmis semnale clare de pierdere a controlului.

Pe de o parte, încearcă acum să câştige bunăvoinţa opiniei publice. Căreia îi vorbeşte despre adoptarea Legii privind pensiile militare de stat, numind-o „o măsură reparatorie”, despre ieftinirea medicamentelor, despre mărirea salariului minim pe economie, „un act de dreptate socială”, despre efectele pozitive ale reducerii TVA, despre trendul de creştere economică pe care s-a plasat România, văzut „cu ochi buni” de agenţia de evaluare financiară Moody’s, despre majorarea exporturilor şi a cererii interne, despre o „creştere economică solidă”, despre adoptarea Codului Fiscal, „prin consens politic”, adică, să înţeleagă toată lumea, cu sprijinul tuturor şi datorită recunoaşterii de către toată lumea a ideilor Guvernului, deci ale sale. Cu alte cuvinte, doar semnale pozitive: prezentul e frumos, iar viitorul sună bine. Ca prim mesaj subliminal, cu dl Ponta şi PSD la guvernare. Ca mesaj subliminal secund, există, deci, vreun motiv serios pentru ca cineva să-i ceară premierului demisia? În faţa acestor realizări, doar rău-intenţionat îi poate cere cineva să facă pasul în spate.

Pe de altă parte, încearcă să câştige bunăvoinţa oamenilor din partid. Care au dat, în ultima vreme, semne de nervozitate la adresa lui, după intempestiva şi cu semne de întrebare retragere la Istanbul. Iar unii chiar l-au ironizat public, cum a făcut, zilele trecute, Marian Oprişan – „În locul lui Ponta, eu îmi riscam piciorul şi veneam, dar îl înţeleg, eu ţin la piciorul lui.” Premierul mimează că nu a prins ironia şi le dă de înţeles baronul de Vrancea şi tuturor şefilor de Consilii Judeţene că le e alături, că rezonează cu ei, îndemnându-i să reziste „la cel mai grav şi brutal atac împotriva aleşilor locali din istoria democratică a României!”  Deci, ca mesaj subliminal, dl Ponta este şi va rămâne liderul, acum, la faza de mângâiere pe creştet a subalternilor, în încercarea de a le gonfla orgoliul şi de a şi-i apropia. Pentru ca ei, la rându-le, să facă zid de protecţie în jurul lui. De care va fi, probabil, nevoie nu peste mult timp. Fie în varianta solicitării ridicării imunităţii, fie a unei moţiuni de cenzură pentru demiterea Guvernului.

Indicii trecute

De altfel, Victor Ponta a dovedit, nu o dată, că nu e omul care să plece de bunăvoie din funcţie. Nici din cea de partid, nici din cea de la Guvern.

Nu a făcut-o după ce a pierdut alegerile prezidenţiale. O înfrângere cu circumstanţe agravante faţă de situaţia în care se aflase, în 2009, Mircea Geoană. Pentru că, în alegerile prezidenţiale din 2014, PSD intrase având toată puterea, cu excepţia Cotroceniului, având televiziuni la dispoziţie, având acces la fonduri publice, pentru a le dirija în scop electoral, şi, în perspectiva unei victorii prezidenţiale, ce părea iminentă, având la dispoziţie fonduri private imense – să ne amintim doar de grandioasa şi ultra-costisitoarea lansare a candidaturii sale la prezidenţiale, care a coincis, nu întâmplător, cu aniversarea sa. Şi, nu numai că nu a plecat, dar a transformat defensiva în ofensivă. Epurând zona în care, într-un viitor apropiat, îi putea veni pericolul, adică schimbarea.

Nu a făcut-o, în ultimii trei ani, după ce s-a discreditat, nu o dată, prin ieşirea la lumină a unor fapte din trecut, prin decizii, declaraţii, indicii de agendă dublă. Să ne amintim de derapajele antidemocratice din vara lui 2012. Apoi de plagiatul lucrării de doctorat. De scoaterea drapelului UE din Parlamentul României, la cererea premierului comunist chinez. De osanalele aduse Partidului Comunist Chinez. De participarea la ceremonia de deschidere a Olimpiadei de iarnă de la Soci, boicotată de liderii europeni – unde s-a şi fotografiat, mândru, în compania preşedintelui rus Vladimir Putin şi a fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici. De apărarea în formă continuată a corupţilor din propriul partid, chiar sfidând partenerii strategici ai României. De boicotarea oficială a votului din diaspora, de la prezidenţiale. De recenta participare la deschiderea Jocurilor Europene de la Baku, la care a plecat fără să-l anunţe pe preşedintele Klaus Iohannis. O manifestare la care actorii occidentali de prim rang au refuzat să participe, dat fiind că preşedintele Azerbaidjanului este criticat internaţional pentru eliminarea adversarilor politici, pentru încălcarea libertăţii presei şi pentru alte abuzuri asupra drepturilor fundamentale, şi unde dl Ponta a fost surprins în compania preşedintelui rus Vladimir Putin şi a celui turc, Regep Erodogan – cu a cărui aeronavă a plecat direct la Istanbul, la clinica acestuia. Fără să anunţe oficial această decizie, fără să-l anunţe pe şeful statului şi conducând apoi Guvernul, câteva zile, de pe Facebook.

Raportându-ne la acest background al său, demisia lui Victor Ponta pare o glumă, chiar şi cu o anchetă a DNA, pe numele său, aflată în desfăşurare. Dacă va demisiona, totuşi, probabil o va face-o la presiuni. Care ar putea fi preambul pentru o reaşezare a unor (foşti) poli de putere în PSD.