Rebranduirea lui Victor Ponta

Melania-CInceaGestul lui Victor Ponta de a renunţa la titlul de doctor în drept nu pare decât parte dintr-un scenariu ce are ca punct final rebranduirea sa. Planul este posibil, însă, să-i fie dat peste cap.

 

După ce, declarativ şi public, Victor Ponta s-a declarat susţinător al luptei împotriva corupţiei – “PSD să arate că sprijină combaterea corupţiei, a clientelismului şi a acumulării de putere” –, cuvinte ce intră în coliziune frontală cu strategia lui şi a PSD din ultimii doi ani şi jumătate, după ce, prin mesager de partid, se declara în favoarea reformării partidului şi manifesta îngrijorare faţă de concentrarea şi a puterii politice, şi a celei administrative în mâna preşedinţilor de Consilii Judeţene, deci a baronilor cărora le dăduse puterea şi pe care îi apăra cu atâta convingere până nu demult, iată că acum se pocăieşte, tot public, în privinţa plagiatului. Care făcuse obiectul unui imens scandal ce a trecut graniţele ţării şi care, deşi a atârnat de gâtul său ca o piatră de moară, de când a ajuns la guvernare, în vara lui 2012, nu l-a clintit din înalta funcţie publică. Ajutat fiind de miopia faţă de dovezile furtului intelectual, mimată de cei care trebuiau, prin lege, să-i confirme plagiatul şi să-i retrăgă titlul de doctor.

Ce l-a determinat acum să anunţe – intempestiv, în lipsa vreunui motiv care să fi declanşat abordarea acestui subiect – faptul că renunţă la titlul de doctor în drept, conferit în 2003 de Universitatea Bucureşti? E posibil să fi calculat acest gest ca pe un exerciţiu de imagine, parte din procesul de rebranduire personală pe care pare să-l fi pornit la scurt timp după alegeri – după ce s-a văzut ameninţat să piardă, o dată cu speranţa de a fi urcat în dealul Cotrocenilor, şi şefia partidului şi, curând după aceea, pe cea a Guvernului. O afirmaţie care se bazează pe două ipoteze.

1. Avea ocazia să facă acest anunţ până acum şi chiar să demisioneze, dar a dovedit că nu are în recuzită gesturi de onoare şi respect faţă de importanţa funcţiei publice pe care o deţine. Controversele iscate, scandalul ca­re făcuse înconjurul Europei şi, mai cu seamă, probele aduse pentru a confirma plagiatul nu au avut nicio valoare. Nici în accepţiunea doctorului dovedit plagiator, nici în accepţiunea miniştrilor Edu­caţiei. Care a dat astfel semnalul că Educaţia a dat liber la plagiate. Oficial. Că neoficial a făcut-o demult. Dându-le posibilitatea tuturor şmecherilor şi agramaţilor cu funcţii şi spate politic să devină doctori. Şi în viziu­nea primului-ministru şi a ministrului Educaţiei, cele două confirmări de pla­giat, aduse de CNADCU (orga­nism desfiin­ţat, coincidenţă?, în vederea reor­ganizării, exact în ziua în care urma să se pro­nunţe oficial asupra lucrării de doctorat a lui Victor Ponta) şi, ulterior, de Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti – comisii formate din specialişti ne­numiţi politic în funcţiile şi cali­tatea din care s-au pronunţat – au fost invalidate. Făcute KO de o deci­zie a Consiliului de Etică – subordonat Ministe­rului Educaţiei şi compus din membri numiţi po­litic –, care hotărâse că teza de doctorat a d-lui Ponta nu este plagiat.

Mai mult, fiind în perioada de dinaintea alegerilor parlamentare, Victor Ponta îşi transformase defensiva în ofensivă. Nu a fost copleşit de jenă din cau­za faptului că a intrat în posesia titlului de doctor printr-un act de furt, ci doar iritat de faptul că informaţia ajunsese publică şi, mai deranjant, armă politică îndreptată şi folosită împotriva lui.

Apoi, după alegeri, subiectul nici nu a mai contat. Dl Ponta a recurs la o tăcere adâncă şi sfidătoare. La fel, Ministerul Educaţiei – in­sti­tu­ţia abili­tată să ia o decizie cu efect juridic. A făcut-o şi în timpul mandatului Ecaterina Andronescu. A făcut-o  şi după numirea în funcţie a lui Remus Pricopie. Timp în care premierul plagiator stătea liniştit, ştiind că nici unul dintre miniştrii numiţi de el politic nu vor avea curajul unui astfel de gest.

2. Gestul de acum al d-lui Ponta nu numai că nu are valoare – la atâta vreme după ce plagiatul îi fusese dovedit public şi adus în atenţia opiniei publice –, dar nu poate avea niciun efect juridic.

Adică, după această pocăinţă publică, dl Ponta spera să rămână în continuare cu titlul de doctor şi, în plus, rebranduit, cu o imagine de băiat bun sau, eventual, de băiat aflat pe drumul cel bun, după o perioadă de rătăcire. Pentru că Legea educaţiei nu permite renunţarea la titlul de doctor, ci doar retragerea acestuia, ca sancţiune. Demers pe care îl poate face doar Ministerul Educaţiei, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite fie de CNATDCU, fie de CNCS, fie de Consiliul de Etică, fie de Consiliul Naţional de Etică. Şi, probabil, dl Ponta, făcând anunţul şi privind retrospectiv, spre mandatul lui Liviu Pop, al Ecaterinei Andronescu şi al lui Remus Pricopie, care nu-şi putuseră depăşi condiţia de subordonaţi politruci, nu se aştepta ca ministrul Educaţiei, numit de el, deci subordonat lui, să aibă astfel de accese de răzvrătire.

Planul său, este posibil, însă, să-i fie dat peste cap. La două zile după ce dl Ponta declara că renunţă la titlul de doctor, Universitatea Bucureşti anunţa că a făcut demersurile pe lângă Ministerului Educaţiei, solicitându-i să-i retragă titlul de doctor. Rămâne de văzut dacă noul ministru, Sorin Cîmpeanu, va trece peste „cutuma” de la Educaţie, din ultimii doi ani şi jumătate. Şi-i va zădărnici (ex) doctorului Victor Ponta tentativa de rebranduire.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS