Cornul şi laptele din şcoli, sub semnul întrebării de anul viitor

Corn si lapteDin cauza unor proceduri birocratice greoaie, elevii timişeni ar putea ca, de anul viitor, să nu mai primească produsele lactate şi de panificaţie aferente programului guvernamental “Cornul şi laptele”.

 

Blocaj în procedurile de atribuire

Din cauza problemelor legate de organizarea achiziţiei publice, de la 1 ianuarie programul guvernamental “Cornul şi laptele” ar putea fi sistat în Timiş.

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Sorin Grindeanu, lasă de înţeles cu această ocazie că o parte din subordonaţii săi sunt neperformanţi şi că vrea o îmbunătăţirea urgentă a situaţiei. “Au întârziat foarte mult procedurile interne de transmitere a caietului de sarcini pe sistemul electronic de achiziţii publice SEAP, ceea ce este un lucru inadmisibil. Am cerut o anchetă internă şi luarea unor măsuri la nivel de Comisie de Disciplină şi cei vinovaţi trebuie să justifice, să vedem de ce. O singură persoană care e angajată, de exemplu, la Achiziţii Publice, se ocupă doar ea de o anumită procedură de achiziţie. Dacă acea persoană pleacă în concediu, conform legii, o lună de zile, nu se mai ocupă nimeni. Tocmai de aceea am cerut schimbarea procedurilor interne, astfel încât tot timpul să existe dubluri, şi înlocuitori”, declară Sorin Grindeanu.

În momentul de faţă licitaţia este în desfăşurare pe portalul de achiziţii SEAP şi, în urma ei, trebuie încheiat un contract de achiziţie pe patru ani cu începere din 2017, întrucât vechiul contract expiră la sfârşitul acestui an.

 

O masă caldă, variantă înlocuitoare

Deşi Curtea de Conturi a făcut verificări complexe pe programe mult mai mici, care au implicat fonduri publice, până în prezent lipseşte un astfel de control derulat pe programul naţional de distribuţie de produse alimentare în şcoli „Cornul cu lapte”.

Aceasta, deşi sunt 14 ani de când Guvernul cumpără pentru fiecare şcolar şi preşcolar un corn şi o cutie de lapte pe zi, pentru care s-au dat deja peste un miliard şi trei sute de mii de euro. Inclusiv în Timiş banii se cheltuiesc fără ca vreo instituţie să fi evaluat vreodată câţi copii mănâncă şi câţi aruncă aceste produse.

58.306 elevi beneficiază în Timiş de acest pachet pentru care Guvernul alocă zilnic 1 leu şi 27 de bani, pentru un corn simplu de 80 de grame şi un pachet de lapte de 200 de mililitri. Aceasta înseamnă 74.048,62 de lei pe zi, adică peste 1.600.000 de lei pe lună, pe un singur judeţ. 

În ultima perioadă, Guvernul a primit nu doar din sectorul neguvernamental, ci şi din Parlament numeroase solicitări de restructurare a acestui program guvernamental.

Conform unei astfel de interpelări, ar fi cazul ca programul să fie adaptat realităţilor sociale prezente. „Mai cu seamă în mediul urban dar şi în cel rural, copiii refuză laptele şi cornul în favoarea pacheţelului de acasă sau a produselor de fast-food. Sunt unităţi şcolare unde niciun copil nu consuma laptele şi cornul, unii poate că ar face asta, dar, pentru că majoritatea refuză, ei se ruşinează şi renunţă. Astfel, cantităţi impresionante de lapte, produse de panificaţie chiar fructe, ajung să fie valorificate de către personalul administrativ din şcoli. Cornul şi laptele ajung mâncare pentru animale şi nu acesta a fost scopul propus de Guvern Sunt şi situaţii în care copiii iau produsele şi hrănesc maidanezii din cartier cu ele sau, pur şi simplu, le aruncă, se joacă cu ele”, se menţiona într-o astfel de interpelare.

“Eu am solicitat revizuirea acestui program, în ideea de a se pune capăt risipei. O bună parte din aceste produse ajung, cred, să fie date la porci. Am făcut interpelări pe această temă cât era Ponta premier, mi s-a dat dreptate, dar nu s-a mişcat nimic. Există un proiect de lege care propune înlocuirea cornului cu lapte cu oferirea unei mese calde. Cred că ar fi o metodă oportună de redirijare a resurselor, şi o încurajare la frecventarea şcolii, mai ales în mediul rural. Rămâne de văzut în ce măsură vor exista şanse de punere în aplicare a acestui proiect”, spune deputatul liberal Cristian-Constantin Roman, unul dintre parlamentarii care au realizat interpelări frecvente pe această temă.

 

Print Friendly, PDF & Email