Licitaţiile problematice au creat o situaţie-limită în Timiş în ceea ce priveşte derularea programului guvernamental „cornul cu lapte”. Dacă ultima licitaţie care trebuie să se definitiveze în această lună nu se va încheia prin atribuirea contractelor, respectivele produse ar putea lipsi de pe băncile şcolarilor pe 15 septembrie.
Licitaţii fără finalitate
Produsele din programul guvernamental „Cornul cu lapte” ar putea să lipsească la începutul anului şcolar în unităţile de învăţământ din Timiş, din cauza unor probleme legate de procedurile de atribuire a contractelor pentru producţie şi distribuţie.
Conform unor surse din Consiliul Judeţean Timiş, licitaţiile care vizează furnizarea de produse în anul şcolar 2016 -2017 s-au organizat prea târziu. Astfel, o primă licitaţie a fost organizată în aprilie, dar nu s-a prezentat nicio firmă eligibilă. Cea de-a doua procedură de acest gen este în curs de derulare şi ar urma să se finalizeze în această lună, însă, dacă va fi contestată, produsele de panificaţie şi laptele nu vor ajunge în şcoli la începutul anului şcolar.
Şi actualul preşedinte al CJ Timiş, Sorin Grindeanu a recunoscut că licitaţia s-a organizat târziu. Conform poziţiei sale, dacă această a doua licitaţie va fi contestată, se va căuta „o variantă legală astfel încât să fie acoperit inclusiv începutul de an şcolar”.
Consilierul judeţean PNL Tiberiu Lelescu spune că rămâne de văzut cum se va rezolva problemă, dar apreciază că acest program e depăşit, în forma sa actuală, argumentând: „În mediul urban, o parte din copii nu iau aceste produse, pentru că au alte alternative. Iar în mediul rural sunt copii care au acelaşi meniu de pâine cu lapte şi acasă. Poate o idee mai bună ar fi o masă caldă, însă acest lucru ar necesita dotări pe care destule şcoli nu le au.”
Niciun audit după ani de zile de implementare
Deşi Curtea de Conturi a făcut audituri complexe pe programe mult mai mici, care au implicat fonduri publice, până în prezent lipseşte un astfel de control derulat pe programul naţional de distribuţie de produse alimentare în şcoli „Cornul cu lapte”.
Aceasta, deşi sunt 14 ani de când Guvernul cumpără pentru fiecare şcolar şi preşcolar un corn şi o cutie de lapte pe zi, pentru care s-au dat deja peste un miliard şi trei sute de mii de euro. Inclusiv în Timiş banii se cheltuiesc fără ca vreo instituţie să fi evaluat vreodată câţi copii mănâncă şi câţi aruncă aceste produse.
58.306 elevi beneficiază în Timiş de acest pachet pentru care Guvernul alocă zilnic 1 leu şi 27 de bani, pentru un corn simplu de 80 de grame şi un pachet de lapte de 200 de mililitri. Aceasta înseamnă 74.048,62 de lei pe zi, adică peste 1.600.000 de lei pe lună. Pe un singur judeţ. Este o sumă care ar merita măcar un audit generalist, pentru a se vedea în ce măsură este investită într-un mod justificat.
În ultima perioadă, Guvernul a primit nu doar din sectorul neguvernamental, ci şi din Parlament numeroase solicitări de restructurare a acestui program guvernamental.
Conform unei astfel de interpelări, ar fi cazul ca programul să fie adaptat realităţilor sociale prezente. „Mai cu seamă în mediul urban dar şi în cel rural, copiii refuză laptele şi cornul în favoarea pacheţelului de acasă sau a produselor de fast-food. Sunt unităţi şcolare unde niciun copil nu consuma laptele şi cornul, unii poate că ar face asta, dar, pentru că majoritatea refuză, ei se ruşinează şi renunţă. Astfel, cantităţi impresionante de lapte, produse de panificaţie chiar fructe, ajung să fie valorificate de către personalul administrativ din şcoli. Cornul şi laptele ajung mâncare pentru animale şi nu acesta a fost scopul propus de Guvern Sunt şi situaţii în care copiii iau produsele şi hrănesc maidanezii din cartier cu ele sau, pur şi simplu, le aruncă, se joacă cu ele”, se menţiona în aceeaşi interpelare.
Ultimele comentarii