Controale la scăldătorile Timişului

Şi locurile de îmbăiere neautorizate de la Şag şi Albina au intrat în vizorul Direcţiei de Sănătate Publică

Loc de scaldat la TimisDirecţia de Sănătate Publică a demarat controale care vizează locurile de îmbăiere din Timiş – atât ştrandurile şi bazinele autorizate, cât şi locurile neoficiale de scăldat preferate de numeroşi timişoreni – respectiv plajele de la Albina şi Şag.

 

Controale şi amenzi, pe toată perioada verii

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Timiş anunţă că au început o campanie de controale la locurile de îmbăiere din Timiş, în vizor fiind în prima fază ştrandurile publice, unele deschise deja de săptămâni bune. „Începând cu 2 iunie s-a demarat o acţiune amplă de control pe ştrandurile şi bazinele autorizate. Aceste obiective sunt primele pe lista de control, pentru că sunt frecventate de un număr mare de persoane, urmând să se monitorizeze calitatea apei pe tot parcursul verii. În perioada imediat următoare urmează ca echipele de control să meargă şi la locurile de îmbăiere neamenajate, respectiv în zona Şag, Albina”, ne-a declarat Dana Şpac, purtător de cuvânt al DSP Timiş. Instituţia estimează că, la sfârşitul săptămânii, numărul de amatori de scăldat pentru fiecare zonă de îmbăiere neautorizată sanitar este de 200 – 350. Pentru fiecare dintre aceste locuri de scăldat  se vor face prelevări în patru puncte, două în amonte şi două în aval de plajă. 

Oficialii DSP Timiş spun că apa se poate polua prin adăpatul sau scăldatul animalelor, prin prezenţa stânelor lângă albia râului, prin păşunatul în apropierea malurilor apei sau prin exploatări balastiere.

Primăriile Şag şi Moşniţa Nouă au fost din nou notificate în acest sens cu privire la obligativitatea afişării la loc vizibil de panouri cu inscripţia: „Scăldatul interzis, pericol de îmbolnăvire!”

Aceleaşi probleme, an de an

Anul trecut amatorii de agrement şi băi în râul Timiş au fost atenţionaţi că se bălăcesc pe riscul lor. Şi asta pentru că rezultatele analizelor au reflectat un nivel bacteriologic peste limita admisă, valabil pentru tot râul Timiş. „În urma verificării calităţii apei de îmbăiere în zona Şag şi Albina, din buletinele emise de laboratorul DSP Timiş a reieşit că acestea nu se încadrează în parametrii microbiologici şi fizico-chimici, existând risc de îmbolnăvire”, avertizau reprezentanţii DSP Timiş.

Anual se fac peste 20 de acţiuni de supraveghere, inspecţie şi control. Şi, în ciuda avertismentelor transmise, legate de posibilitatea contactării unor infecţii sau boli din utilizarea acestor locaţii de îmbăiere, numărul persoanelor care utilizează aceste zone de îmbăiere a continuat să rămână unul ridicat, în special în perioadele cu caniculă.

Primăriilor pe teritoriul cărora se află aceste zone şi firmelor administratoare li s-a cerut să aibă în vedere dotarea cu recipienţi, aprovizionarea plajelor cu apă potabilă, acordarea primului ajutor în caz de accidente sau înec şi informarea populaţiei asupra calităţii apei de îmbăiere. Cum însă Primăriile nu au bani pentru acest gen de dotări, e destul de clar că, în următorii ani cel puţin, aceste locuri de îmbăiere apropiate de Timişoara vor rămâne în aceeaşi stare.

Zonele de scăldat intens frecventate de timişeni nu pot fi autorizate inclusiv din vina unora dintre cei care vin aici să se relaxeze. Prin munţii de gunoaie lăsaţi în urmă, se contribuie din plin la poluarea din zonă.

La Şag şi la Albina, cel puţin, cu ocazia diverselor campanii de ecologizare organizate în ultimii ani, s-au colectat de fiecare dată tone de gunoaie. Au fost strânse din apă şi de pe plajă pet-uri, doze de bere, prezervative, tampoane şi alte „suveniruri” lăsate pe malurile Timişului. De fiecare dată, însă, după câteva zile de la acţiunea de curăţare, zonele respective erau din nou pline de gunoi.

Primarul comunei Şag, Venus Oprea, spune că nu s-au acordat fonduri pentru amenajarea zonei de scăldat de la Timiş, în schimb s-au dat amenzi. Şi susţine că nu poate îngrădi accesul oamenilor în zonă, cum nu poate da nici amenzi, pentru că Primăria nu are competenţe în acest sens.  În urma unei iniţiative a Primăriei Şag, zona de îmbăiere de la Timiş a fost amenajată, timişorenilor care vin acolo li se împart saci pentru gunoaie, au fost amplasate toalete ecologice şi se face regulat curăţenie şi igienizare. S-a instituit o taxă de cinci lei pe maşină, considerată modică. Chiar şi aşa, precizează reprezentanţii instituţiei, unele bariere instalate de către Primărie au fost distruse.

Print Friendly, PDF & Email