Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Proteasa, a semnat astăzi, în Polonia, alături de 15 alți parteneri din diverse regiuni europene, Declarația de la Lublin, privind crearea Rețelei Economice a Regiunilor celor Trei Mări.
Prin aderarea la această rețea, Consiliul Judeţean Timiș dorește să contribuie la crearea unui parteneriat stabil și durabil între regiunile situate în zona dintre Marea Baltică, Marea Adriatică și Marea Neagră, conectate prin Inițiativa celor Trei Mări, transmit reprezentanţii instituţiei.
„Dorim un rol activ în cadrul acestei rețele nou create, parteneriatul fiind soluția pentru a stimula puterea economică a spațiului Europei Centrale și de Est, bazat pe activități integrate și coordonate, care vor viza dezvoltarea durabilă și responsabilă a regiunilor individuale, din cadrul Uniunii Europene”, declară Alexandru Proteasa, vicepreședinte al CJ Timiș.
Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, având drept obiectiv creșterea convergenței și a coeziunii, în paralel cu reducerea decalajului de dezvoltare economică între diferite zone și state membre ale Uniunii Europene, prin accelerarea interconectivității în regiune, în domeniile energiei, transporturilor și al celui digital. Principiile de bază ale Inițiativei celor Trei Mări sunt: promovarea dezvoltării economice, creșterea coeziunii la nivel european și consolidarea legăturilor transatlantice.
Prin derularea unor proiecte comune și prin facilitarea extinderii rapide a rețelei economice a regiunilor, cu noi parteneri reprezentând autoritățile locale, instituțiile economice și universitare, din țările din spațiul geografic al celor trei mări, regiunile se vor sprijini în stabilirea, implementarea și promovarea proiectelor noastre comune, cu impact la nivel european și global, reiterând astfel importanța cooperării, după cum mai transmit oficialii CJ Timiş.
Ultimele comentarii