Consiliul Judeţean cumpără teren, în regim de urgenţă, pentru Intermodalul de la Remetea

centru-intermodal1Deşi putea evita aceste cheltuieli, dacă rămânea la proiectul iniţial al Centrului Intermodal de la Recaş, Consiliul Judeţean Timiş va trebui să aloce în următoarele săptămâni sume consistente pentru exproprierile necesare realizării Intermodalului, în varianta sa de la Remetea Mare. Administraţia judeţeană vrea să achiziţioneze aceste terenuri în regim de urgenţă, până la sfârşitul lunii iunie.

 

Exproprieri fără certitudini

Deşi deocamdată nu are altceva decât promisiuni din partea Ministerului Transporturilor, legate de finanţarea Centrului Intermodal de la Remetea Mare, Consiliul Judeţean Timiş e grăbit să achiziţioneze terenuri în zonă. Consilierilor judeţeni le-a fost înaintată o propunere “de aprobare a participării judeţului Timiş prin C.J. Timiş la promovarea şi implementarea obiectivului de investiţie Centrul intermodal regional de transport marfă în zona Timişoara -Remetea Mare”, care presupune achiziţia de teren în zonă.  

C.J. Timiş susţine că, ulterior aprobării Studiului de fezabilitate pentru Centrul regional intermodal de transport marfă au avut loc consultări repetate cu reprezentanţii C.F.R. şi cei ai Ministerului Transporturilor, pentru clarificarea structurii finale a soluţiei tehnico-economice a studiului de fezabilitate, astfel încât acesta să respecte atât cerinţele C.F.R., cât şi cele ale programului de finanţare vizat. În acest sens au fost elaborate câteva variante care au fost modificate în funcţie de informaţiile şi cerinţele transmise în paralel cu elaborarea ghidului aplicantului. Şi în prezent documentaţia este în proces de revizuire, deşi C.J. Timiş a plătit de mult studiul de fezabilitate, care trebuia să fie conform şi cu cerinţele C.F.R. şi cele ale finanţatorului. Însă reprezentanţii administraţiei judeţene susţin că sunt necesare modificări privind pregătirea proiectului pentru a fi depusă cererea de finanţare la termenul-limită de 30 iunie.

Acest termen-limită este invocat şi pentru a justifica intenţia de a cumpăra terenurile necesare investiţiei. Astfel, administraţia judeţeană vrea demararea procedurilor legale de achiziţie a terenului în suprafaţa totala de 28,5 hectare, destinată realizării obiectivului de investiţie  conform studiului de fezabilitate, precum şi certificarea la data depunerii cererii de finanţare (cel mai târziu, 30 iunie) a disponibilităţii suprafeţei minime de zece hectare. Suprafaţă despre care oficialii C.J. Timiş susţin că este “afectată de etapa I a investiţiei care face obiectul cererii de finanţare sau, după caz, demararea procedurilor legale pentru achiziţia acestuia (expropriere, prevederi bugetare, declaraţie de angajament că terenul va fi pus la dispoziţia C.N.C.F.R., pentru realizarea investiţiei liber de sarcini cel mai târziu la data contractării lucrărilor de execuţie).”

Ce înseamnă acest lucru ? Că administraţia judeţeană, deşi nu are certitudinea finanţării investiţiei, va cumpăra în perioada imediat următoare teren în regim de urgenţă. Astfel, vor fi cumpărate rapid cel puţin zece hectare de teren, pe care se vor plăti sume destul de mari, ţinând cont de faptul că terenul este achiziţionat în regim de urgenţă. Rămâne de văzut dacă respectivele suprafeţe vor coincide cu cele ale unor societăţi, care apar pe lista proprietarilor cu suprafeţe mai mari de 10.000 de metri pătraţi.

O investiţie inutilă ?

Deşi nu a fost la fel de prompt atunci când era vorba despre realizarea Centrului Intermodal de Transport Marfă la Recaş, unde avea şi teren asigurat, şi sprijin din partea Ministerului Transporturilor, C.J. Timiş pare acum foarte grăbit să facă achiziţiile necesare demarării acestui centru la Remetea Mare.

Paradoxal, locaţia de la Remetea a fost aleasă în urma unui lobby constant făcut de actuala administraţie judeţeană, lobby care scapă logicii. Şi asta pentru că, la Recaş, terenul fusese pus la dispoziţie gratuit de către Stat. Cu toate acestea, Ministerul Transporturilor recunoaşte că, la sugestia directă a C.J. Timiş, susţine varianta cu Remetea Mare – unde proiectul presupune exproprieri.

De altfel, C.J. Timiş a decis recent alocarea unei sume preliminare de 1,5 milioane de lei pentru achiziţionare de teren în vederea derulării proiectului Centrului Intermodal de Transport Marfă Timişoara, în zona Remetea Mare, cheltuială care nu mai era necesară în varianta în care Centrul ar fi fost amplasat la Recaş. În plus, la Recaş, se întocmise, din bani publici, şi documentaţia iniţială, care a fost şi aprobată de Ministerul Transporturilor. 

“Aceste cheltuieli făcute acum de către C.J. Timiş, cu exproprierile, puteau fi evitate dacă Intermodalul rămânea la Recaş. Dar Consiliul Judeţean a dirijat lucrurile astfel încât Intermodalul să se facă într-o zonă unde există terenuri private, ale căror exproprieri nu vor fi deloc ieftine. Este o cheltuială inutilă”, spune fostul ministru al Agriculturii Valeriu Tabără, care a militat pentru realizarea Centrului Intermodal la Recaş.

Print Friendly, PDF & Email