În zilele de 14-15 septembrie, filiala județeană USR Timiș găzduiește al cincilea congres, pentru validarea alegerilor interne.
Congresul USR este organizat pentru validarea alegerilor interne privind preşedintele USR şi noii membri ai Biroului Naţional şi ai Comisiilor Naţionale de Arbitraj şi Cenzori. La eveniment, care va avea loc la Iulius Congress Hall, în cadrul ansamblului Iulius Mall, vor fi prezenți toți candidații la funcțiile interne ale partidului, fiind aşteptaţi şi aproximativ 800 de delegați, candidați și observatori.
Rezultatele votului vor fi anunţate duminică dimineaţa, într-o conferinţă de presă susţinută de Dan Barna şi de membrii noului Birou Naţional al USR.
Congresul Național al USR se va încheia cu o întâlnire a conducerii acestui partid cu simpatizanții Alianței USR-PLUS. Aceasta se va desfășura în Piața Libertății, duminică, 15 septembrie, de la ora 18. Alături de Dan Barna vor fi pe scenă Vlad Voiculescu, deputatul USR Timiș Cătălin Drulă, Lavinia Aioanei, coordonator regional PLUS, Cristian Moș, președintele USR Timiș, și Cristian Pușcaș, secretar general al PLUS Timiș.
Ultimele comentarii