Chiriile percepute personalizat de Consiliul Judeţean, criticate de Curtea de Conturi

parcul industrial timisoara 3Felul în care Consiliul Judeţean Timiş îşi gestionează propriul patrimoniu, prin perceperea de chirii şi penalităţi în caz de întârziere a plăţii a fost criticat recent de Curtea de Conturi, care susţine că administraţia judeţeană a procedat “personalizat” în anumite cazuri. Problemele cele mai mari sunt legate de spaţiile concesionate la Parcul Industrial.

 

Executări pe sărite

Într-un ultim raport făcut public, redactat în urma controalelor realizate pe plan local, Curtea de Conturi critică felul în care Consiliul Judeţean înţelege să-şi gestioneze spaţiile deţinute. Astfel, inspectorii Curţii de Conturi susţin că, “din analiza unui eşantion cuprinzând un număr de 14 contribuabili persoane juridice, înregistraţii cu obligaţii contractuale neachitate către Consiliul Judeţean Timiş, reprezentând redevenţe,chirii şi majorările de întârziere aferente, s-a constatat faptul că, la nivelul entităţii auditate, pentru unele persoane juridice cu restanţe la plata chiriei sau redevenţei, administraţia judeţeană nu a procedat la aplicarea măsurilor de executare silită în totalitate, gradual, la termenele prevăzute de Codul de procedură fiscală”.

Ca de obicei, problemele cele mai multe de acest gen, legate de chiriile şi redevenţele percepute de Consiliul Judeţean s-au strâns la Parcul Industrial Timişoara.

Conform unui raport informativ privind situaţia din PITT, CJ Timiş a ajuns să aibă litigii cu aproape 80% din societăţile comerciale care au închiriat spaţii sau au concesionat parcele. Procesele sunt legate de nerespectarea clauzelor contractuale, de neplata chiriilor, a redevenţelor, de penalităţile care s-au calculat în urma neplăţii acestor chirii şi redevenţe şi de faptul că unele firme nu au respectat termenele de execuţie în care trebuiau să se încadreze pentru scutiri de la plata redevenţelor.

Pe lângă aceste procese, CJTimiş se mai confruntă cu o situaţie cel puţin ciudată, în condiţiile în care o parte din firmele care şi-au construit hale pe terenurile concesionate de aici au ajuns în insolvenţă. “Având în vedere faptul că, în momentul de faţă, ne confruntăm cu situaţia intrării în procedura de insolvenţă a mai multor firme care au concesionat şi au realizat investiţii pe astfel de parcele şi, prin urmare, cu scoaterea la licitaţie de către lichidatorii judiciari a halelor construite, ceea ce presupune implicit încetarea contractelor de concesiune cu firmele respective, se impune găsirea unei soluţii pentru reglementarea situaţiei terenului, care rămâne în continuare ocupat de construcţii”, se menţiona într-un raport recent legat de PITT.

Cu alte cuvinte, aşa cum s-a întâmplat în unele cazuri, halele respective se pot vinde, deşi terenul de dedesubt este al CJ Timiş, lucru care poate cauza controverse de ordin juridic şi ar putea genera noi procese. Cu alte cuvinte, firmele care cumpără hale ar putea să stea gratis pe terenul Consiliului Judeţean, pentru că nu există bază contractuală de a încasa redevenţe, atâta vreme cât respectivele firme nu sunt concesionare de teren de la CJ Timiş, ci cumpărătoare de hale.

“La firmele ajunse în insolvenţă, şansele de recuperare a debitelor sunt aproape nule”

Consilierul judeţean PDL Tiberiu Lelescu spune că va realiza o interpelare legată de situaţia contractelor de concesiune din Parcul Industrial, în condiţiile în care nu s-au mai propus soluţii de recuperare a debitelor restante şi de soluţionare a contractelor cu probleme. “În cazul firmelor din Parcul Industrial care au ajuns în insolvenţă este aproape sigur că nu vom mai recupera nimic. S-au vehiculat destule informaţii şi pe plan local legate de cazuri de acest gen în care se pot face aranjamente legate de masa credală şi plata datoriilor societăţilor ajunse în insolvenţă”, susţine Tiberiu Lelescu.

Print Friendly, PDF & Email