Încă de pe acum pot fi anticipate cheltuielile suplimentare pe care le presupun întreţinerea pasajului subteran din zona Michelangelo, fiind aprobat un studiu care prevede alocări de sume deloc neglijabile pentru echipamente care să rezolve problema infiltraţiilor de apă. Voci din Consiliul Local susţin acum că toate aceste probleme puteau fi evitate dacă se opta pentru varianta mult mai ieftină a unui pasaj suprateran.
O întreţinere costisitoare
La ultima şedinţă de plen din acest an consilierii locali vor trebui să adopte un studiu de principiu care anticipează cheltuielile complementare legate de întreţinerea pasajului subteran Michelangelo. Astfel, după cum se arată în respectivul proiect, în zona parcului Ion Creangă – pod Michelangelo sunt în curs de execuţie noi obiective complementare lucrărilor de amenajări pentru complex rutier Michelangelo, respectiv staţia de epurare, staţia de pompare ape pluviale din pasajul subteran şi staţia de pompare de mâl din Bega, obiective pentru care este nevoie de lucrări de alimentare de siguranţă cu energie electrică .
În cazul întreruperilor din reţea a alimentării cu energie electrică a acestor staţii extrem de importante pentru ca pasajul să nu devină impracticabil s-a ajuns la concluzia că este nevoie de asigurarea continuităţii alimentării cu energie electrică deci este necesară prevederea unei surse de alimentare de rezervă, respectiv a unui grup electrogen automat.
Doar pentru această componentă de alimentare de siguranţă cu energie electrică a pasajului Michelangelo s-a estimat un deviz de peste jumătate de milion de lei, care reprezintă doar o mică parte din suma la care se vor ridica lucrările complementare.
Este un aspect care confirmă că varianta supraterană a acestui pasaj (conceput ca subteran în fosta administraţie, iniţiatoarea acestui proiect) ar fi fost mult mai ieftină, mai sigură şi mai uşor de întreţinut. „Din punctul meu de vedere, era mult mai oportun un proiect care prevedea alinierea ca înălţime a podului Michelangelo cu celelalte poduri – aspect important şi pentru navigaţia pe Bega, completată de un pasaj suprateran. Ar fi fost o variantă care presupunea beneficii multiple – un cost scăzut al lucrărilor, nu era nevoie de investiţii complementare, nu era nevoie de o întrerupere a circulaţiei pe o perioadă atât de mare, cu toate consecinţele negative pentru traficul din Timişoara pe care le ştim. De altfel, în aproape toate oraşele mari din Europa se merge pe varianta pasajelor supraterane, şi se realizează pasaje subterane doar atunci când nu există altă soluţie”, spune consilierul local PDL Ştefan Constantin Sandu.
O variantă de două ori mai ieftină
Înscriindu-se în seria de realizări de campanie, demararea proiectului legat de pasajul subteran Michelangelo, a cărui piatră de temelie a fost pusă de fostul primar Gheorghe Ciuhandu, în mai 2012, cu puţin timp înainte de alegeri, generează controverse cu privire la costuri şi utilitate. Conform unor consilieri locali, varianta aleasă are o valoare dublă faţă de un proiect ce ar fi presupus un pasaj suprateran. În plus, varianta supraterană ar fi evitat unele probleme legate de canalizare, de infiltraţii, de reţeaua de apă – probleme care cresc în mod semnificativ valoarea acestui proiect cu pasaj subteran. Singurul argument adus pentru pasajul subteran era că arăta mai bine, deşi se puteau găsi soluţii şi pentru un pasaj suprateran care să se încadreze foarte bine, ca aspect, în zonă.
De asemenea mai mulţi arhitecţi timişoreni consideră că proiectul aferent pasajului Michelangelo a plecat de la o idee greşită, pentru că în toate oraşele mari se caută soluţii pentru scoaterea circulaţiei din zona centrală. De fapt, prin proiecte de genul celui legat de pasajul Michelangelo se obţine un efect contrar – adică, tocmai concentrarea traficului rutier în zona centrală. În plus, s-a transformat în şantier o zonă extrem de circulată, ceea ce a crescut haosul traficului din oraş. Aceste proiecte trebuiau demarate abia atunci când există soluţii viabile de evitare a zonei în care se lucrează, ceea ce nu era cazul în această zonă.
Ceva mai oribil decit un pasaj suprateran in intersectia Michelangelo n-ar fi putut exista. Ginditi-va cum ar fi aratat ca la coborirea de pe Michelangelo catre str. Cluj, in locul verdetii incintatoare a parcului din spatele caminelor 19-22 sa te fi intimpinat o structura de beton care sa-ti umple intreg orizontul vizual. Iar integ traficul ce vine dinspre Cluj catre Michelangelo sau Parvan sa fi misunat pe sub pasaj. Ar fi aratat la fel de lugubru precum bucla de capat a autobuzului 33 la Pasajul din Cl. Sagului. O-ri-bil. Asa incit a fost salutara alegerea pasajului subteran, dar e adevarat ca solutia de evacuare constanta a izvoarelor de apa freatica trebuie sa functioneze fara cusur.