Trei săptămâni de muncă susţinută ar mai fi necesare pentru finalizarea lucrărilor la subpasajul Michelangelo

Nicolae Robu pe santier MichelangeloTrei săptămâni de muncă susţinută ar mai fi necesare, pe şantierul de la pasajul Michelangelo, pentru a permite deschiderea circulaţiei. Dependentă, însă, exclusiv de condiţiile meteorologice, menite să permită finalizarea lucrărilor de hidroizolare şi de asfaltare.

 

Edilul Timişoarei, Nicolae Robu, a prezentat, marţi, stadiul lucrărilor la pasajul Michelangelo. Acesta a reiterat faptul că, în situaţia în care condiţiile meterologice o vor permite, subpasajul va fi deschis circulaţiei în perioada de dinainte de Sărbători.

În situaţia în care, însă, din pricina condiţiilor meteorologice nefavorabile, lucrările pe şantier nu vor putea continua în ritmul care să permită finalizarea tuturor lucrărilor, atunci deschiderea subpasajului va fi amânată până la primăvară.

Primarul a informat că pe şantierul de la subpasajul Michelangelo s-a lucrat susţinut pe durata sfârşitului de săptămână şi inclusiv de 1 Decembrie. Şi aceasta în condiţiile în care, pentru a permite muncitorilor să lucreze într-o zi oficial declarată nelucrătoare, a fost necesară obţinerea unei aprobări în acest sens de la ITM: “Am cerut aprobare de la ITM să putem lucra şi într-o zi de sărbătoare şi s-a lucrat până aseară târziu. S-a lucrat la armarea şi la cofrarea pereţilor verticali. În această săptămână vrem să finalizăm placarea pereţilor verticali din afara zonei acoperite şi până la mijlocul săptămânii viitoare să finalizăm placarea pereţilor verticali şi în partea acoperită”.

În afară de lucrările de cofrare a pereţilor verticali, primarul Nicolae Robu a informat şi că s-au efectuat lucrările de hidroizolaţie şi s-a turnat apoi asfalt pe rampa subpasajului, pe porţiunea care leagă Universitatea de Vest de partea acoperită a pasajului. Potrivit informaţiilor oferite de edil, până în acest moment s-a turnat asfalt pe mai bine de jumătate din lungimea acestei rampe. În partea opusă, cea dinspre BRD, s-a turnat deja asfaltul până la intrarea în partea acoperită. Nicolae Robu mai spune că, în condiţii meteorologice care să permită efectuarea în condiţii de calitate a lucrărilor de hidroizolare şi asfaltare, lucrările la subpasaj ar putea să fie finalizate în aproximativ trei săptămâni. Fapt care ar permite respectarea promisiunii enunţate public recent de către edil, legată de posibila deschidere a subpasajului ca dar oferit timişorenilor în perioada premergătoare Crăciunului.

Pentru noi este foarte important să nu plouă, ca să putem realiza hidroizolaţia şi asfaltarea, primul strat, şi de aceea este şi mai important să nu avem temperaturi negative. Dacă condiţiile meteo vor fi bune, atunci categoric vom finaliza lucrările până la Crăciun. Dacă nu, ne vom vedea nevoiţi să amânăm deschiderea pentru primăvară. (…) Mai avem nevoie de trei săptămâni de lucru. Dacă Cel de Sus ni le dă acum, terminăm acum, până la Crăciun”, a mai estimat primarul Timişoarei.

Probleme tehnice neprevăzute, generate de încălcarea restricţiilor de acces pe şantier

În urmă cu o săptămână, edilul aprecia public că pasajul subteran Michelangelo va fi finalizat înainte de Crăciun, permiţând astfel ca, la capătul unui an și opt luni de la debutul lucrărilor, circulația în intersecția Michelangelo să fie redeschisă, în noua sa configurație.

Tot atunci, a prezentat şi o situație succintă a evoluției lucrărilor pe șantier. Şi aceasta după ce, cu doar o noapte în urmă, după turnarea mai multor straturi de radier, două autoturisme încălcaseră restricțiile de acces pe șantier, intrând în subpasaj şi deteriorând stratul de radier proaspăt turnat.

Expertiza a arătat că nu e foarte grav ce s-a întâmplat, se poate remedia fără costuri mari”, spune primarul, referindu-se la prejudiciile generate ca urmare a încălcării restricțiilor de acces pe șantier de către cele două autoturisme. Edilul a explicat, însă, că dacă ar fi apărut fisuri în stratul de radier, atunci stratul de beton armat, a cărui grosime este de aproximativ 80 de centimetri, ar fi trebuit spart în întregime și refăcut, lucrare care ar fi presupus costuri foarte mari și ar fi necesitat timp.

Nicolae Robu s-a declarat nemulțumit de prestația reprezentanților Poliției Locale, despre care a precizat că au fost acolo și au păzit.

Vor fi dați afară”, a anunţat edilul, cu referire la polițiștii care au avut sarcina de a păzi intrarea pe șantier și despre care a apreciat că se fac vinovați de neglijență în serviciu.

Termenul avansat anterior, depășit cu aproape trei luni

Pasaj MichelangeloCirculația autoturismelor în zona Michelangelo a fost redeschisă oficial la jumătatea lunii iunie. Tot atunci a fost reluată și circulația troleibuzelor 15, 16 şi 19. În ceea ce privește termenul de finalizare a subpasajului, termenul avansat de Nicolae Robu la momentul redeschiderii traficului a fost 29 septembrie. Tot atunci, edilul a evocat această primă etapă ca fiind “de departe cea mai dificilă și cea mai cauzatoare de neplăceri”. Ulterior redeschiderii circulației, traficul se desfășoară peste pod, în ambele sensuri, pe ruta definitivă nord-sud: pe strada Cluj, înspre Spitalul Județean, respectiv pe Aleea Studenților, înspre BNR.

Primarul a declarat, la redeschiderea circulaţiei, că Municipalitatea este preocupată nu numai de funcționalitatea zonei, ci și de aspectul acesteia, motiv pentru care a amplasat ghivece cu flori pe fiecare stâlp, iar la sol, o mulțime de jardiniere. Au fost amenajate și insule de spațiu verde cu covor de iarbă.

În ce privește lucrările la subapasaj, primarul afirma, la jumătatea lunii iunie, că lucrările ar fi urmat să fie finalizate până în data de 29 septembrie. “Avem toate premisele să îl respectăm (termenul asumat – n.r.)Valoarea totală a acestei lucrări este de aproape 50 de milioane de lei. Până în momentul de față, am primit deja rambursate de la UE peste 20 de milioane de lei. Sunt lucrări efectuate, care au fost verificate, la care și documentațiile îndeplinesc toate cerințele și, prin urmare, au putut fi rambursați banii”.
Lucrările pe şantierul Michelangelo au fost demarate la jumătatea lunii aprilie 2013. Documentaţia tehnică a fost primită moştenire de la administraţia Gheorghe Ciuhandu. Proiectul din zona Michelangelo a vizat realizarea unui pasaj subteran, şi aceasta în pofida opiniilor critice exprimate de unii dintre consilierii locali, care au apreciat că un pasaj suprateran ar fi implicat costuri de două ori mai mici. În mai 2012, cu puţină vreme înaintea alegerilor locale, fostul primar, Gheor­ghe Ciuhandu, pusese deja piatra de temelie, dând semnalul că lucrările la materializarea proiectului ar putea începe.

Conform specificaţiilor tehnice incluse în proiect, pasajul subteran este proiectat să lege b-dul Vasile Pârvan de strada Corneliu Coposu. Pasajul va avea o lungime de 583 de metri, dintre care mai mult de 100 de metri reprezintă zonă acoperită. Lucrările au inclus şi reabilitarea podului Michelangelo, extinderea circulației în zonă la patru benzi de circulație, amenajarea de piste de biciclete și amenajarea trotuarelor.

De lucrări s-a ocupat firma CCCF – Drumuri și Poduri Timișoara. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 8 aprilie 2013. Proiectul este finanţat din fonduri europene, valoarea totală ridicându-se la aproape 70 de milioane de lei.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis