Parchetul de pe lângă Tribunalul Timişoara a dispus reţinerea pentru 24 de ore a nouă din cei zece polițiști de la Serviciul de Înmatriculări Timiș, ridicați de DGA Timişoara, suspectaţi de luare de mită.
Polițiști de la Serviciul Județean Anticorupție Timişoara au prezentat, în 14 iunie, Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş zece agenți de poliție din cadrul Serviciului Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor – Compartimentul Înmatriculare și Evidență a Vehiculelor Rutiere Timișoara, suspectați de săvârșirea mai multor infracțiuni de luare de mită.
Potrivit DGA, din cercetări a rezultat că, pe parcursul a numai patru luni (perioada ianuarie – mai 2021), aceștia au pretins și primit, prin intermediari, în mod repetat și consecvent, cu titlu de mită, diferite sume de bani (între 20 și 100 de lei), totalizând aproape 100.000 de lei, pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv pentru înmatricularea unor autovehicule fără programare sau prin procesarea mai multor seturi de dosare de înmatriculare auto la o singură programare. În perioada menționată, cercetările au evidențiat 384 de acte de luare de mită.
Cei zece agenți de poliție au fost audiați de către procurorul de caz la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, care a dispus reţinerea a nouă dintre ei, pentru 24 de ore.
Din cauza anchetei, activitatea Serviciului de Înmatriculări Timiș a fost suspendată în 14 iunie.
La activitățile de procedură penală anchetatorii au beneficiat de sprijin din partea DGA – Centrul Operațional 2 Timișoara și al Serviciului Județean Anticorupție Arad.
Ultimele comentarii