Serviciul de telealarmare nu mai funcţionează la Timişoara

Anul trecut, a fost folosit în mai mult de 120 de cazuri de urgenţă

Una dintre premierele naţionale – introducerea, la Timişoara, a sistemului de teleasistenţă pentru persoanele vârstnice – a eşuat, fiind confirmată recent desfiinţarea sa. Viceprimarul P.S.D. Traian Stoia spune că prioritare sunt problemele administrative şi investiţiile pentru infrastructură şi că Municipalitatea nu poate cheltui sute de mii de euro pentru “componenta socială” doar pentru a fi în pas cu ce se întâmplă în Europa vestică.

O premieră din care a rămas doar amintire

teleasistentaLa începutul anului 2006, la Timi­şoara era implementat, în premieră na­ţională, un sistem de telealarmare pentru persoanele vârstnice. Echipa­mentele aferente acestui sistem au fost aduse din Franţa şi au costat peste 40.000 de euro. Bătrânii beneficiari, singuri, unii izolaţi la domiciliu, pri­meau un aparat care se monta în paralel cu telefonul şi, în cazurile de urgenţă, printr-o simplă apăsare de buton pe dispozitivul de activare (care era sub formă de brăţară sau medalion) se putea contacta dispeceratul de tele­asistenţă, care se găsea la sediul Ser­viciului pentru Protecţia Socială a Per­soanelor Vârstnice.

Scopul sistemului de teleasistenţă era acela de a mări gradul de siguran­ţă al persoanelor vârstnice singure aflate în situaţii de risc, prin monito­rizarea permanentă a stării lor. Opera­torii de la dispecerat puteau să comu­nice imediat cu per­soana aflată sub mo­nitorizare care avea nevoie de ajutor, să vadă datele de contact şi, în funcţie de situaţie, să intervină sau să solicite o ambulanţă.

Acest sistem a încetat, însă, să mai funcţioneze. Sistarea operării sale a fost motivată prin faptul că echipa­mentele erau învechite şi nu se mai găseau piese de schimb. Reprezentan­ţii Primăriei susţin că sistemul avea probleme tehnice de mai mult timp, că nu se mai găseau piese de schimb şi că serverul nu mai funcţiona. S-a propus şi schimbarea sistemului cu altul mai nou, însă s-a ajuns la concluzia că su­ma necesară era foarte mare. “Iniţia­tiva nu era rea din niciun punct de ve­de­re. Din păcate, echipamentele nu mai puteau fi înlocuite. S-au făcut tot felul de improvizaţii pentru ca el să funcţio­neze din punct de vedere tehnic”, a declarat viceprimarul P.N.L. Dan Diaconu.

Astfel, Primăria susţine că din 86 de aparate, au mai rămas 16, dar ser­verele şi staţia de lucru nu mai erau funcţionale. Interpelat pe această pro­blemă, viceprimarul P.S.D. Traian Stoia spune că prioritare pentru Pri­mării sunt problemele administrative şi investiţiile pentru infrastructură, toate celelalte fiind colaterale, că Munici­palitatea nu poate cheltui sute de mii de euro pentru “componenta socială” doar pentru a fi în pas cu ce se întâm­plă în Europa vestică, şi că vor putea exista pretenţii în acest sens doar când veniturile Primăriei vor creşte.

123 de apeluri anul trecut

Activitatea Dispeceratului de teleasistenţă fusese asigurată până în luna noiembrie a anului trecut de patru referenţi care asigurau permanenţa la pupitrul dispeceratului de teleasistenţă şi care au intervenit în cazurile de urgenţă prin solicitarea Serviciului de Ambulanţă sau a Inspectoratului pen­tru Situaţii de Urgenţă.

Ulterior, “schimbările reformiste” realizate de noua administraţie au făcut ca, la sfârşitul anului trecut, Dis­peceratul de teleasistenţă să funcţio­neze după programul Serviciului pen­tru Protecţia Persoanelor Vârstnice. Cu alte cuvinte, era un fel de per­ma­nenţă la program. În plus, din cei patru referenţi de la dispecerat a mai rămas unul singur, supervizat de către un asistent social sau un inspector. Condi­ţiile tehnice au mai fost asigurate câte­va săptămâni de către Comparti­men­tul Administrativ al Direcţiei de Asis­tenţă Socială Comunitară Timişoara. La sfârşitul lui 2012, beneficiau de acest serviciu de teleasistenţă peste 40 de persoane dintre care 20 din siste­mul de îngrijire la domiciliu. Restul plă­teau lunar o contribuţie modică, în va­loare de cinci lei.

Cu toate persoanele la care s-a instalat sistemul de teleasistenţă s-au încheiat contracte pentru acordarea de servicii sociale pe termen de un an şi procese-verbale de predare-primire a dispozitivului montat la domiciliu. Cul­mea e că anul trecut, înainte de des­fiin­ţare, la expirarea termenului de un an, a fost reevaluată situaţia benefi­ciarilor pe teren şi prelungite con­trac­tele, prin întocmirea de acte adiţionale, pentru încă 12 luni.

Pentru asigurarea unei intervenţii de urgenţă în timp util, beneficiarii serviciului de teleasistenţă oferiseră şi datele a cel puţin unei persoane de contact la care se găsea o copie a cheii de la locuinţă sau lăsau o copie a acestei chei într-un seif situat la sediul Serviciului pentru Protecţia Socială a Persoanelor Vârstnice.

Şi mai interesant e că, spre deose­bire de ce spun acum unii reprezen­tanţi ai Municipalităţii, cu privire la uti­litatea şi oportunitatea acestui sistem, precum şi la interesul manifestat de beneficiari, anul trecut a fost continuată instalarea dispozitivelor de teleasis­ten­ţă la domiciliul persoanelor vârstnice, fiind luate în evidenţă patru cazuri noi, ce au beneficiat timp de câteva luni, pâ­nă la desfiinţare, de serviciul de te­leasistenţă cu plata contribuţiei lunare. Ca atare, erau bătrâni interesaţi de utilizarea acestui sistem, chiar şi con­tra-cost. Mai trebuie menţionat, în acest context, că anul trecut sistemul de teleasistenţă a fost apelat de 123 de ori de către beneficiari. Poate că sunt tot atâtea ocazii în care li s-a salvat viaţa vârstnicilor care au făcut acele apeluri de urgenţă şi care acum nu mai au această posibilitate.

Culmea e că anul trecut au fost efectuate 35 de intervenţii tehnice de în­treţinere a sistemului de teleasis­tenţă, atât a aparaturii aflate la sediul Servi­ciului pentru Protecţia Socială a Per­soa­nelor Vârstnice, cât şi a aparatelor de teleasistenţă montate la domiciliul beneficiarilor. Deci, s-au cheltuit bani pentru un sistem la care ulterior s-a renunţat. La fel de ciudat este faptul că, pe parcursul anului 2012, a fost reînnoită Convenţia de Parteneriat cu Serviciul de Ambulanţă Timiş, în urma căreia beneficiarii serviciului de tele­asistenţă au prioritate în asigurarea serviciului de urgenţă şi transport sanitar, cât şi de îngrijire medicală la domiciliu, ulterioară intervenţiei de urgenţă.

“Din punctul meu de vedere, un sistem de teleasistenţă poate fi extrem de util pentru persoanele vârstnice, în funcţie de modalitatea în care este im­plementat”, spune dr. Leonida Iancu, şeful Serviciului de Ambulanţă Timiş.

Mai trebuie menţionat în acest context că, pentru anul 2013, Primăria Timişoara, prin Serviciul pentru Pro­tecţia Socială a Persoanelor Vârstnice declara ca obiectiv major “creşterea calităţii serviciilor de îngrijire la do­miciliu, implicarea şi informarea co­munităţii despre problemele cu care se confruntă persoanele vârstnice”. Nu se ştie însă cum se împacă acest obiec­tiv major asumat cu desfiinţarea siste­mului de teleasistenţă.

Specialiştii în geriatrie spun că teleasistenţa ajută la prevenirea inter­nării persoanelor de vârsta a III-a în cămine sau în alte centre rezidenţiale şi, în plus, reduce numărul situaţiilor în care, disperaţi că au rămas singuri, unii bătrâni apelează la necunoscuţi pentru a fi îngrijiţi, fără a ţine cont de riscurile la care se expun.

Adrian Orza: “Este o mentalitate gen «Meşterul Manole», se dărâmă tot ce s-a făcut bine înainte”

Adrian Orza consilier PNTCD (1)Fost viceprimar al Timişoarei Adrian Orza (foto) este omul care s-a stră­duit să facă funcţional acest sistem în Timişoara. În 2006, implementarea teleasistenţei la Timişoara a fost o pre­mieră naţională. “Sistemul l-am văzut prima oară în Franţa, unde funcţio­nea­ză foarte bine şi astăzi. L-am imple­mentat cu greutate la Timişoara, pen­tru că şi atunci au existat oameni care nu au înţeles că persoanele vârstnice, bolnave au nevoie de supraveghere şi ajutor. Cei care au beneficiat de acest sistem au fost foarte mulţumiţi, iar sistemul se putea extinde, contra-cost,  şi la persoane cu aparţinători. Trebuia păstrat sistemul măcar pentru per­soanele vârstnice care se obişnuiseră cu el şi pe care le ajuta. Este o menta­litate gen  «Meşterul Manole», se dărâmă tot ce s-a făcut bine înainte”, susţine Adrian Orza.

Acesta le recomandă reprezen­tan­ţilor actualei conduceri a Primăriei Timişoara să discute cu persoana vârst­nice care beneficiau de acest sistem: “Nimeni nu ar trebui să uite că toţi ajungem bătrâni, că s-ar putea să aibă nevoie de ajutor şi să nu fie ni­meni care să-l ofere”.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, bogdan.piticariu@timpolis.ro