Ştiri din rubrica Sănătate


Un dispozitiv portabil ce anihilează migrena prin impulsuri electrice, aprobat în Marea Britanie

Un dispozitiv portabil care tratează migrenele prin trimiterea de impulsuri electrice către creier a fost aprobat de Institutul Naţional de Sănătate din Marea Britanie.   Dispozitivul magnetic de stimulare transcraniană funcţionează pe baza trimiterii unui impuls electric în zona afectată de migrenă, cu ajutorul unei singure apăsări pe un buton, infor­mează dailymail.co.uk, sursă citată de Mediafax. În testul de control, dispo­zitivul a fost evaluat pe 164 de pacienţi cu migrenă. Pentru 39 % dintre parti­cipanţii la test, efectul s-a făcut simţit după două ore de la trimiterea impul­surilor electrice. Pentru 29% dintre aceştia, efectele benefice au fost re­simţite şi la o…

Citeşte articolul   

Creierul persoanelor în vârstă funcţionează lent din cauza prea multor informaţii acumulate

Creierul persoanelor în vârstă nu se deteriorează de-a lungul timpului din cauza îmbătrânirii, aşa cum se credea iniţial, ci funcţionează mai lent din cauza prea multor informaţii acumulate pe parcursul vieţii.   Odată cu înaintarea în vârstă, oamenii nu îşi pierd abilităţile cognitive, dar creierul lor funcţionează mai lent din cauza cantităţii mari de informaţii acumulate, se arată într-un nou studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea din Tübingen, potrivit huffingtonpost.com, sursă citată de Mediafax. „Creierul uman funcţionează mai încet la vârste înaintate deoarece am acumulat mai multă informaţie de-a lungul timpului”, explică Michael Ramscar, coordonatorul cercetării. Echipa…

Citeşte articolul   

Fumatul afectează toate organele corpului

Fumatul afectează toate organele corpului, putând să cauzeze, pe lângă cancer pulmonar, numeroase afecţiuni grave, a avertizat vineri, într-un raport, şeful interimar al Direcţiei pentru Sănătate Publică din Statele Unite.   Medicul Boris Lushniak, şeful interimar al Direcţiei pentru Sănătate Publică din SUA, spune că, la jumătate de secol după publicarea primului ra­port, care a stabilit pentru prima oară o legătură între ţigări şi cancerul pulmo­nar, lista deja lungă a maladiilor provo­cate de tutun şi fumatul pasiv continuă să crească. „Acest nou raport arată că fumatul provoacă, de asemenea, dege­ne­rescenţa maculară asociată cu vârsta, diabet, cancer de ficat, complicaţii în…

Citeşte articolul   

Uleiul de cocos, un miracol al naturii

Uleiul de cocos, considerat un miracol al naturii, are proprietăţi medicinale uimitoare şi înlocuieşte cu succes alte produse folosite în gospodărie, fiind o alternativă accesibilă şi sănătoasă pentru anumite produse alimentare şi pentru îngrijirea personală.   Pentru alegerea uleiului de gătit, este important să se ţină cont de gră­si­mile pe care acesta le conţine şi de modul în care rezistă la temperaturile înalte din timpul prăjirii alimentelor. Aproape toate uleiurile vegetale poline­saturate, precum cel de floarea-soare­lui, de soia, porumb şi rapiţă, nu rezistă la prăjiri repetate, grăsimile trans pe care le conţin descompunându-se în substanţe nocive. Uleiul de cocos face…

Citeşte articolul   

Transmiţătoarele radio pentru monitorizarea păsărilor ar putea preveni populaţia în cazul dezastrelor naturale

Păsările de talie mică vor fi monitorizate din spaţiu, începând de anul viitor, prin intermediul unei noi tehnologii care ar putea fi folosită pentru sistemele de avertizare în cazul erupţiilor vulcanice şi al cutremurelor.   Astronauţii plănuiesc să instaleze pe Staţia Spaţială Internaţională un receptor dedicat animalelor sălbatice, care va monitoriza continuu traseul a mii de specii de talie mică, informea­ză dailymail.co.uk, sursă citată de Mediafax. Noua tehnologie presupune folosirea transmiţătoarelor radio din ce în ce mai mici, ceea ce înseamnă că până şi insectele ar putea purta un asemenea dispozitiv. Se ştie despre animale că simt ac­tivitatea tectonică înainte…

Citeşte articolul   
Page 380 of 404
1 378 379 380 381 382 404