Ştiri din rubrica Intersecţii


Cinci tineri au fost răniţi, într-un accident de maşină

Cinci tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani au fost răniţi în urma unui accident petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică în Timiş, după ce autovehiculul condus de unul dintre aceştia a intrat într-un stâlp.   Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţului Timiş, Mirela Drăghicioiu, a declarat, duminică, citată de Mediafax, că accidentul s-a produs între localităţile Satchinez şi Bărăteaz, şoferul, un tânăr de 22 de ani, din Satchinez, pierzând controlul volanului autoturismului Renault în care se afla. Potrivit Mirelei Drăghicioiu, maşina a ieşit în afara şoselei, unde a lovit un stâlp, iar şoferul şi pasagerul din dreapta, un…

Citeşte articolul   

Programul Rabla 2014: Aproape 90 de dealeri auto au fost validaţi

Aproape 90 de dealeri auto au fost validaţi în cadrul programului Rabla 2014, iar 20 au fost respinşi, aceştia din urmă putând depune contestaţie până pe 5 aprilie, informează Administraţia Fondului de Mediu.   Dosarele admise în programul Rabla 2014 au fost depuse pentru un număr total de 230 de puncte de lucru/agenţi autorizaţi care vor putea comercializa autovehicule în cadrul programului din acest an, anunţă Mediafax. Lista acestora poate fi consultată pe site-ul Administraţiei Fondului de Mediu, la secţiunea „Rabla pentru autovehicule”. Dealerii autorizaţi vor avea la dispoziţie 17.000 de tichete, câte au fost alocat anul acesta persoanelor fizice…

Citeşte articolul   

România are, în continuare, cea mai mare rată a deceselor în accidente rutiere din U.E.

Rata deceselor în accidente rutiere produse anul trecut în România, 92 de morţi la un milion de locuitori, a scăzut cu 9% faţă de 2012, însă este, în continuare, cea mai ridicată din UE, unde media acestui indicator este 52.   Începând din 2010, rata deceselor în accidente rutiere a fost în continuă scădere la nivelul României: 117, în 2010, 101, în 2012 şi 92, în 2013, anunţă Comisia Europeană, citată de Mediafax. În ciuda scăderii cu 9 procente de anul trecut faţă de 2012, faţă de media europeană de 8%, acest indicator plasează România pe primul loc în UE,…

Citeşte articolul   

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, implicat într-un accident rutier uşor

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a fost implicat, miercuri, într-un accident rutier uşor, în timp ce vizita mai multe şantiere din oraş. Acesta declară că de vină a fost şoferul său, care nu s-a asigurat într-o intersecţie, unde maşina Primăriei a fost lovită de un autoturism de teren.   Accidentul a avut loc miercuri după-amiază, la intersecţia străzii Aurel Popoviciu cu strada C-tin Brâncuşi, din cartierul Tipografi, din Timişoara, unde maşina de serviciu a primarului, condusă de şoferul Municipalităţii, Vasile Paraschiv, a fost lovită de un autoturism de teren. În autoturismul Primăriei se aflau primarul Nicolae Robu, viceprimarul Dan Diaconu şi…

Citeşte articolul   

Şoferii vor merge anual cu 1.100 de kilometri mai puţin după introducerea accizei

Dacă îşi păstrează bugetul

​Şoferii vor circula anual cu 1.100 de kilometri mai puţin dacă îşi păstrează neschimbat bugetul pentru achiziţia de carburanţi după introducea accizei suplimentare de 7 eurocenţi, de la 1 aprilie.   „Un bărbat posesor al unei maşini cu motor de 1,6 L pe benzină şi consum de 5,9 L/100 km (extraurban) şi 10 L/100 km (urban) consumă anual 1.245 de litri, pentru care plăteşte la preţul/litru din prezent circa 7.400 lei. Cu acest buget, bărbatul parcurge în jur de 15.300 de km, dintre care 56% în interiorul oraşului. De la 1 aprilie însă, deşi dispune de acelaşi buget, şoferul în cauză va putea merge doar 14.200 km,…

Citeşte articolul   
Page 4 of 21
1 2 3 4 5 6 21