Casa de Cultură a Studenţilor Timişoara, din nou, la un pas de evacuare

casa-cultura-studentilor-timisoaraProbabil ca o avanpremieră a suportului de care se va bucura proiectul Timişoara Capitală Culturală Europeană din partea autorităţilor centrale, Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara riscă, din nou, să fie evacuată din imobilul retrocedat în care funcţionează. Pentru că Ministerul Culturii consideră că s-ar plăti o chirie prea mare pentru clădirea respectivă.

 

„O să ieşim din nou în stradă”

Casa de Cultură a Studenţilor Timişoara mai are doar o lună certitudinea că mai poate rămâne în actualul sediu de pe b-dul Regele Carol I, unde funcţionează de zeci de ani.

Chemaţi să rezolve problema în vară – având în vedere că imobilul a fost retrocedat de ani buni –, reprezentanţii Ministerului Culturii au mai prelungit contractul de închiriere existent cu încă şase luni, până în decembrie 2016. De anul viitor nu se ştie ce se va întâmpla cu instituţia, unde activează peste 2000 de studenţi, implicaţi în diverse activităţi culturale.

„Au venit în vară reprezentanţii Ministerului Culturii şi au negociat o prelungire a contractului până în decembrie. Nu se ştie ce se va întâmpla mai departe. Nu ne-au dat nici bani de investiţii. La un moment dat se intenţiona chiar desfiinţarea noastră, şi motivaseră poziţia lor cu faptul că nu ştiu ce facem noi aici. Au venit, au văzut activitatea noastră şi s-au convins. Au fost de acord să se continue închirierea pe o perioadă de şase luni. Dar aceasta nu reprezintă o soluţie, ci doar o amânare. De aceea noi vom ieşi în stradă, vom protesta, pentru că e scandalos ceea ce se întâmplă”, ne-a declarat Vlad Gârboni, directorul Casei de Cultură a Studenţilor.

Casa de Cultură a Studenţilor funcţionează într-o clădire care a fost retrocedată în anul 2005 Episcopiei Romano-Catolice, şi ani întregi, în baza unui contract de comodat, Ministerul Culturii nu a plătit niciun leu chirie pentru imobilul respectiv. În mod ciudat, în momentul de faţă reprezentanţii Ministerului consideră că actuala chirie, de 18.000 de lei este prea mare.

 

Politica „e bine şi aşa”

Nu este prima oară când Ministerului Culturii i se atrage atenţia asupra situaţiei legate de Casa de Cultură a Studenţilor şi asupra importanţei acestei instituţii.

„Am fost sesizat cu situaţia disperată în care se află Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara, care funcţionează din 1957 într-o clădire care a fost retrocedată în 2005. Aici îşi desfăşoară activitatea studenţi de la Facultatea de Muzică şi Teatru a Universităţii de Vest, secţiile română şi germană, Teatrul studenţesc «Thespis», Ansamblul Folcloric «Doina Timişului», Cenaclul literar «Pavel Dan» etc., în total, peste 600 de membri. Această instituţie are o deosebită importanţă pentru viaţa culturală a Timişoarei, oraş candidat la titlul de capitală culturală europeană 2021”, se menţiona într-o interpelară transmisă Ministerului Tineretului şi Sportului de către deputatul timişorean Ovidiu Ganţ.

Parlamentarul timişorean întreba conducerea ministerului ce intenţionează să facă pentru salvarea Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara – respectiv încheierea unui nou contract de închiriere, eventual, achiziţionarea imobilului sau punerea la dispoziţie a unui alt spaţiu similar, cu aceeaşi destinaţie din Timişoara.

Răspunsul semnat de Cabinetul ministrului Elisabeta Lipă dădea asigurări că „s-a rezolvat”, în sensul că „din documentaţie reieşea că s-a prelungit contractul de comodat”, care, la momentul furnizării acestui răspuns, mai avea o valabilitate de doar două luni.

O soluţie de pe o lună pe alta, care arată cam care e disponibilitatea autorităţilor centrale de a sprijini la modul serios activitatea culturală din Timişoara.

Print Friendly, PDF & Email