Final de licitație în vederea atriburii contractelor de lucrări de întreținere a spațiilor verzi în două dintre zonele din Timișoara. La capătul unei perioade de aproape un an în care, oficial, de lucrările de întreținere a spațiilor verzi din Timișoara nu s-a ocupat nimeni, după expirarea contractelor anterior încheiate.
Peste 82 milioane lei, pentru patru ani, pentru întreținerea spațiilor verzi
La capătul unei lungi perioade de așteptare, marcată de polemici generate de preparativele menite să tranșeze cine va asuma lucrările de întreținere a spațiilor verzi din Timișoara, rămase din septembrie 2014 în grija nimănui, au fost deciși responsabilii care se vor ocupa de lucrări în două dintre zonele orașului. Edilul Nicolae Robu a anunțat, vineri, că au fost încheiate contractele-cadru pentru zona centrală și pentru zona I a Timișoarei.
Acesta a informat și că, din totalul celor patru loturi scoase la licitație, au fost semnate deja doar primele două contracte-cadru. În urma finalizării procedurilor de licitație, pentru zona centrală și pentru zona I, societățile care au fost desemnate câștigătoare au fost Horticultura, respectiv Rogera Prest Com. Primarul spune că sumele care vor fi plătite efectiv companiilor câștigătoare nu vor fi neapărat cele prevăzute în contract, urmând să se deconteze exclusiv contravaloarea lucrărilor efective, în baza întocmirii unor contracte subsecvente: „Acordul cadru este valabil patru ani. La acesta se fac acorduri subsecvente. Se va plăti doar atât cât se va executa efectiv, pe bază de contracte subsecvente.”
Nicolae Robu a adăugat că, pentru zona centrală, corespunzătoare lotului I scos la licitație, valoarea stipulată în contractul-cadru este de 51, 3 milioane lei, fără TVA, în vreme ce pentru zona I, corespunzătoare lotului II, valoarea înscrisă în contractul-cadru este de 31 milioane lei, fără TVA.
„Toate contractele de licitații sunt publice și postate pe site-ul Primăriei, să poată fi văzute de orice cetățean. Nu e nimic de ascuns”, a mai precizat edilul, care s-a referit la polemicile purtate pe tema încredințării lucrărilor de întreținere a spațiilor verzi ca la niște tentative de intoxicare a opiniei publice cu o serie de informații eronate. Și a adăugat că este o informație verificabilă faptul că prețurile la care se execită în prezent lucrările de întreținere sunt mai mici decât cele din trecut.
„Nu vă lăsați intoxicați de tot felul de comentatori care habar nu au care este realitatea. Nicio instituție a statului nu are posibilitatea de a interzice participarea la licitație doar pe baza părerilor cuiva sau a părerilor proprii. Există reguli clare, precise. Nimeni nu poate face ilegalități discreționar, pentru că i se pare că cineva nu are acest drept, să participe la licitație”, a declarat primarul, referindu-se la verificările efectuate de DNA la Primăria Timișoara legate de modul în care au fost atribuite anterioarele contracte de întreținere a spațiilor verzi din oraș. Edilul a mai precizat și că, în urma licitației, câștigătoare este desemnată compania care se prezintă cu cea mai bună ofertă.
Lucrări de atribuit, în perspectivă apropiată, pentru încă două zone din oraș
În vederea încredințării, prin licitație, a lucrărilor de întreținere a spațiilor verzi din Timișoara, s-a procedat la împărțirea orașului în patru loturi.
Zona Centrală (lotul I) cuprinde Calea Circumvalaţiunii – Calea Aradului – strada Demetriade – strada Mihail Kogălniceanu – strada Dacilor – strada Ştefan cel Mare – strada Pestalozzi – strada Ofcea – strada Daliei – strada Cornelia Sălceanu (Fagului) – strada Cluj – bulevardul Eroii de la Tisa – bulevardul Victor Babeş – bulevardul Mihai Viteazu – strada Virgil Madgearu (Griviţa Roşie) – strada Alexandru Odobescu – bulevardul 16 Decembrie 1989 – bulevardul General Dragalina – Bulevardul Republicii şi bulevardul Simion Bărnuţiu, inclusiv calea Lugojului, până la ieşirea din Timişoara.
Zona I (lotul II) cuprinde Calea Torontalului – Calea Circumvalaţiunii – bulevardul Republicii – bulevardul General Dragalina – bulevardul 16 Decembrie 1989 – Calea Şagului.
Zona II (lotul III) cuprinde Calea Şagului – bulevardul 16 Decembrie 1989 – strada Alexandru Odobescu – strada Virgil Madgearu – bulevardul Mihai Viteazu – bulevardul Victor Babeş – bulevardul Eroii de la Tisa – strada Cluj – strada Cornelia Sălceanu (Fagului) – strada Daliei – strada Ofcea – strada Pestalozzi – strada Ştefan cel Mare – strada Torac – Calea Moşniţei.
Zona III (lotul IV) cuprinde strada Torac – Calea Moşniţei – strada Ştefan cel Mare – strada Dacilor – strada Mihail Kogălniceanu – strada Demetriade – Calea Aradului – Calea Torontalului.
Ultimele comentarii