Atelierul Suzanei Fântânariu, prezentat timişorenilor, într-o proiecţie de film

Foto: Marius Ionel

În cadrul Nopţii Albe a Galeriilor, celebrată în 5 octombrie, la Timişoara va fi proiectat un film dedicat artistei plastice Suzana Fântânariu şi operei sale.

 

Atelier este un material video despre artista plastică Suzana Fântânariu și despre lucrările ei, despre locul cel mai intim și mai personal al artistei.

„Arta Suzanei Fântânariu nu este meșteșug, ci trăire. Pentru Suzana lucrările sunt ființe vii, cum de altfel mărturisește. Că este într-adevăr așa înțelegi din imagini, din tot procesul de creație, din felul în care, pentru Suzana Fântânariu, noi, la filmare, nu existam acolo, în atelier. Erau doar ea și lucrările ei, relația de caldă intimidate, de legătură, ca o permanentă comunicare, căutare, vindecare. Pui toate astea în cuvinte, recitești și te întrebi dacă, oare?!, nu sună prea pompos, și apoi revezi imaginile și știi că acesta este adevărul despre Suzana Fântânariu”, spune Daniela Rațiu, realizatoarea filmului.

Imaginea şi montajul îi aparţin lui Alexandru Manderseit, iar fotografiile sunt făcute de Marius Ionel.

Proiecţia filmului va avea loc în 5 octombrie, de la ora 21, la Galeria Calpe, Hector nr. 1, Bastion Theresia.

 

Print Friendly, PDF & Email