Asociația OncoHelp împlinește azi 15 ani de prezență pe piața medicală românească.
După ce în anul 2004 OncoHelp a înființat primul cabinet de oncologie care a funcționat la parterul unui bloc, în anul următor, o dată cu mutarea acestui cabinet la locația actuală, de pe strada Ciprian Porumbescu, a apărut ideea înființării Asociației OncoHelp. Misiunea acestei asociații avea să devină promovarea și susținerea oricărui tip de activitate menită să sprijine persoanele bolnave de cancer, și lupta pentru dezvoltarea serviciilor medicale oncologice necesare diagnosticării și tratării pacienților.
“La momentul respectiv gândeam această asociație ca un mecanism de fund-raising care să ne permită să dezvoltăm un serviciu de oncologie alternativ la oferta limitată din acele vremuri. (…) Asociația OncoHelp a fost copilul nostru care s-a născut timid dar s-a dezvoltat dincolo de cele mai îndrăznețe visuri ale noastre de atunci, din 2005. Și pentru că are doar 15 ani, azi suntem convinși că poate mai mult, chiar mult mai mult. Vrem ca OncoHelp să însemne în deceniile care urmează un sinonim al profesionalismului și al grijii pentru omul în suferință, un sinonim al victoriei în lupta împotriva cancerului”, declară conf. dr. Șerban Negru, directorul Asociaţiei OncoHelp.
În anul 2005 a început dezvoltarea primului și a celui mai important proiect al Asociației, și anume construirea Centrul de Oncologie OncoHelp, care a împlinit zece ani de activitate în toamna anului 2019. În anul 2006 începea construcția Centrului de Oncologie OncoHelpm cu ajutorul unui număr impresionant de sponsori și donatori din comunitate, finalizată în 2012. În anul 2011 are loc inaugurarea Departamentului de Imagistică a Centrului de Oncologie OncoHelp, prin achiziționarea unui computer tomograf, în valoare de 100.000 de euro, un an mai târziu fiind înfiinţată Secția de Hematologie şi cea de Îngrijiri Paliative. În anul 2019 începe construcția Ambulatoriului de Radioterapie
“Pentru că în centrul preocupărilor noastre se află pacienții noștri – oameni care suferă de o boală nemiloasă – suntem bucuroși că putem, încă de la înființare, să oferim servicii gratuite tuturor pacienților asigurați. De asemenea, prin sprijinirea grupul de suport Violeta dorim să oferim un cadru în care membrilor săi să le fie redată forța existențială și autodeterminarea atât de necesare creșterii calității vieții femeilor diagnosticate cu cancer la sân”, transmit reprezentanţii Asociaţiei OncoHelp.
Aceştia anunţă că în următorii ani vor continua să investească în dezvoltarea Centrului de Oncologie OncoHelp pentru a mări capacitatea de oferire a unui răspuns cât mai rapid la solicitările în continuă creștere venite din partea pacienților.
Ultimele comentarii