Aeroportul Internaţional Timișoara a dezvoltat o nouă facilitate pentru pasagerii săi, dar și pentru cei care doresc să facă un tur virtual al aeroportului, devenind primul aeroport disponibil online în Google Maps Indoor.
Turul virtual al interiorului aeroportului poate fi accesat prin Google Maps de pe PC-ul, tableta sau smartphone-ul utilizatorului, conectate la internet. Aplicația oferă o mulțime de funcționalități utile: o hartă interactivă, imagini cu zona de parcare, punctele de taxare parcare, zonele de check-in, magazinele, porțile de îmbarcare, saloane business și VIP.
Pentru a începe turul digital, utilizatorii trebuie doar să acceseze Google Maps – Aeroportul Timișoara și să plaseze iconița galbenă Pegman (din stânga jos a ecranului) în zona pe care doresc să o viziteze. Apoi, cu ajutorul săgeților, pot alege direcția dorită pentru o „plimbare” prin aeroport. Ținând butonul stâng al mouse-ului, se permite rotirea la stânga, la dreapta, în sus și în jos.
Directorul Aeroportului Timișoara, Daniel Idolu, spune că această facilitate este utilă pentru un pasager care își planifică primul zbor spre sau de la Timișoara, pentru că se poate familiariza mult mai ușor cu fluxurile aeroportului înainte de a pleca spre aeroport, dar și pentru cei care au nevoie de diferite informații, despre zone comerciale, spații publicitare, zone de acces, pentru a-și crea o imagine și de a înțelege mai bine cum sunt amplasate toate acestea. „Credem că noua tehnologie trebuie să fie pusă la dispoziția pasagerilor și colaboratorilor noștri, iar această facilitate este una cu o utilitate practică pe care dorim să o extindem și în noul terminal care se va construi în perioada 2019-2020”, mai spune directorul Aeroportului Timișoara.
Reprezentanţii Aeroportului Timişoara afirmă că sute de fotografii au fost procesate pentru a produce această hartă digitală, inclusă acum în Google Maps. Fotografiile pentru turul digital al aeroportului au fost asigurate de Blue Strategy SRL, din Târgu Mureș, fiind transmise către Google, care le-a inclus acum în Google Street View, astfel Aeroportul Timișoara este primul din România disponibil online, printr-un tur virtual.
Ultimele comentarii