Şapte persoane, între care doi copii, au fost rănite, în noaptea de duminică spre luni, într-un accident rutier provocat la ieşirea din Timişoara de şoferul unui autoturism Audi A8, la scurt timp după ce încercase să scape de un echipaj de Poliţie care îl observase trecând pe culoarea roşie.
Potrivit poliţiştilor, şoferul autoturismului Audi A8 a fost observat, în noaptea de duminică spre luni, de un echipaj al Secţiei 3 Poliţie Timişoara în timp ce trecea pe culoarea roşie a unui semafor. Poliţiştii i-au făcut semnale să oprească, însă acesta nu s-a conformat, anunţă Mediafax.
La ieşirea din Timişoara, spre Vama Moraviţa, conducătorul auto a pierdut controlul volanului, izbind în plin un taximetru, o maşină Volkswagen Passat, în care se aflau şoferul, doi adulţi şi doi copii. În urma impactului violent, taximetrul a fost proiectat într-un BMW care era parcat la marginea şoselei şi în care se aflau două persoane.
În urma accidentului, au fost răniţi şoferul şi cei patru pasageri ai taximetrului, precum şi cele două persoane din BMW-ul parcat. Şoferul autoturismului Audi A8 a scăpat nevătămat. Testat cu aparatul etilotest, a rezultat o alcolemie de 0,59 le mie în aerul expirat.
Poliţiştii au deschis dosar penal pe numele şoferului autoturismului Audi A8 pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autoturism în stare de ebrietate.
Ultimele comentarii