Contractul pentru reabilitarea Colegiului Tehnic „Emanuil Ungureanu”, din Timișoara, va fi semnat zilele următoare, anunţă Primăria Timişoara.
Licitația pentru proiectarea și execuția reabilitării clădirii istorice a fostei Şcoli de Arte și Meserii, construită în anul 1900, s-a finalizat cu alegerea, dintre trei oferte, a unui consorțiu format din firmele Constructim SA – lider de proiect, Extra-Prompt SRL şi Atelierul Arhitext SRL, având ca subcontractanţi firmele CBM Elpro Instal SRL, Prodao Ing. SRL şi Bicontect SRL. Contractul este în valoare de aproape 18 milioane de lei, iar banii provin din fonduri europene. Lucrările de renovare se vor finaliza în anul 2023, trei luni sunt alocate proiectării, iar 18 luni alocate execuției luctrărilor.
Lucrările de construcții-montaj vor avea termen de garanție de minimum cinci ani.
Pe lângă reabilitarea clădirii istorice a liceului, aflată în Piața Huniade, contractul mai vizează achiziţia de echipamente IT, materiale didactice moderne şi materiale specifice pentru documentare, pentru creşterea accesului la informaţie şi crearea bazelor pentru utilizarea noilor tehnologii, creşterea accesibilităţii la serviciile educaţionale. Contractul de finanțare a fost semnat în 18 decembrie 2019, valoarea totală a proiectului fiind de aproape 33 de milioane de lei cu TVA inclus.
Ultimele comentarii