Pieţele volante ar putea fi singura soluţie pentru ca acest gen de spaţii comerciale agro-alimentare să nu mai fie acaparaţi de bişniţari, care vând marfă din import, introdusă în România la preţuri subevaluate, sau cumpără şi revând mult mai scump marfa producătorilor autohtoni. Două noi astfel de pieţe volante s-ar putea înfiinţa în perioada următoare la Timişoara, la iniţiativa unor consilieri locali.
Un exemplu care merită extins
După modelul pieţei volante care deja funcţionează în fiecare sâmbătă în zona Stadionului „Dan Păltinişanu”, lângă Casa Tineretului, în perioada următoare s-ar mai putea deschide alte două pieţe volante în Timişoara, în zona Căii Lipovei şi în zona Steaua. Şi aici va funcţiona aceeaşi regulă simplă şi de bun-simţ: produsele de import au “interdicţie”.
Propunerea vine tot din partea celor doi consilieri locali PD-L care au venit şi cu ideea înfiinţării primei pieţe volante – Ştefan Constantin Sandu şi Adelina Tîrziu.
„Vom propune că următoarele locaţii pentru asemenea pieţe să fie cartierele Steaua şi Lipovei. Practic eu am propus zona Lipovei – Aradului, pentru că acolo este o foarte mare aglomerare urbană, este şi Dumbrăviţa aproape, iar domnul primar a propus zona Steaua pentru că sunt mai mulţi mici producători care au grădini în apropiere, în Freidorf sau Fratelia”, a precizat Ştefan Constantin Sandu Sandu.
A fost luată în discuţie, în acest context, şi problema Pieţei Traian, unde există intenţia realizării unor forme de comerţ specializat. “De exemplu, în prima sâmbătă din fiecare lună să fie o piaţă de brânză, care să devină renumită şi să vină producători dintr-o zonă mai largă, cu diverse sortimente de brânză, în altă zi să fie o piaţă de produse bio, ceva mai exclusivist poate, să atragem populaţia”, a mai declarat consilierul P.D.-L.
În ceea ce priveşte piaţa volantă care funcţionează deja în zona “Dan Păltinişanu”, s-a venit cu ideea extinderii programului de funcţionare. “Astfel, la solicitarea mai multor timişoreni, dar şi producători, s-a decis ca în prima şedinţă de consiliu să se propună modificarea orarului de funcţionare pentru Piaţa volantă Timişoara, astfel: în fiecare zi de miercuri între orele 7-20, în fiecare zi de sâmbătă între orele 7-14. Mai ales producătorii au spus că şi-ar dori încă o zi, pentru că pe perioada verii au produse care nu se pot ţine de pe o săptămână pe alta. Şi atunci a apărut ideea asta, ca piaţa să funcţioneze în încă o zi, la mijlocul săptămânii, miercurea, până seara, pentru ca lumea să poată ajunge de la lucru la cumpărături”, a precizat Ştefan Constantin Sandu.
Deşi iniţiativa este foarte apreciată în momentul de faţă, materializarea ei nu a fost deloc simplă. Abia în martie Consiliul Local Timişoara a reuşit să aprobe, în cele din urmă, proiectul de hotărâre care prevedea înfiinţarea pieţei ţărăneşti volante în zona Stadionului „Dan Păltinişanu” şi în Piaţa Traian, cu precizarea că în aceste pieţe vor avea voie să vândă produse agroalimentare doar producătorii autohtoni, comercializarea mărfurilor de import urmând să fie interzisă.
Foarte curios este faptul că, deşi acest proiect fusese depus încă din toamna anului trecut, abia în primăvară, după ce iniţiatorii săi au reamintit Primăriei de acest act normativ, acesta a fost introdus în cele din urmă pe ordinea de zi.
În plus, consilierii iniţiatori au avut surpriza să constate că proiectul fusese modificat chiar la punctele sale cele mai importante legate de obligativitatea ca în aceste spaţii să vândă doar producători autohtoni, nu importatori, precum şi legate de sancţiunile care se aplicau în cazul în care şi aceste pieţe, ca restul pieţelor agroalimentare din Timişoara, erau luate cu asalt de către importatori şi bişniţari.
Culmea e că nici măcar primarul Nicolae Robu nu a putut afla cine şi de ce a modificat proiectul şi a anunţat că va cere verificări. Astfel că, până la urmă, proiectul a fost votat şi aprobat în forma iniţială propusă de către iniţiatori. Dacă nu rămâneau aceste prevederi legate de utilizarea pieţelor doar de către producători autohtoni şi de sancţiunile care se pot aplica, rezultatul era că mai apăreau două pieţe exact ca şi celelalte, pline de intermediari. “Nu se ştie cine a modificat proiectul, avem bănuielile noastre, dar până nu suntem siguri nu le putem face publice. Nu a fost un demers politici, ci pur şi simplu cineva de la Juridic a încercat să blocheze sau să schimbe esenţa proiectului. Nu este prima oară când se întâmplă astfel de chestiuni cu proiecte legate de pieţe. Cei care au vrut să schimbe ideea acestui proiect au venit cu două propuneri de amplasare a acestor pieţe, care erau improprii. Nici măcar nu erau pe terenuri care să fie ale Primăriei”, spuneau atunci consilierii P.D.-L iniţiatori.
Spaţiile pentru producători rămân “în proiect”
Pe lângă această iniţiativă a pieţelor volante, la Primăria Timişoara s-au adoptat în urmă cu aproape trei ani o serie de reglementări menite să-i protejeze pe producătorii autentici de bişniţari, reglementări care au rămas neaplicate.
Este foarte greu de înţeles de ce şi în actualul mandat autorităţile timişorene par să lase neaplicată o hotărâre de Consiliu Local care are scopul de a combate acapararea pieţelor din municipiu de către intermediari şi bişniţari, prin crearea unor spaţii rezervate producătorilor autentici timişeni. Propunerea a fost aprobată în Consiliul Local şi, deşi de atunci au trecut trei ani, autorităţile locale par să fi uitat de punerea sa în aplicare.
Proiectul propunea amenajarea în pieţe a unor sectoare de minimum 30% din suprafaţa pieţei, individualizate cu panouri inscripţionate, care să fie rezervate doar producătorilor agricoli din judeţ şi asociaţiilor acestora. Accesul producătorilor în aceste spaţii urma să se facă exclusiv pe baza documentelor care să ateste calitatea de producător de legume şi fructe conform legislaţiei în vigoare, eliberate de Primăriile în raza cărora respectivii comercianţi deţin terenuri. În aceleaşi spaţii urma să se vândă şi produse ecologice, pe baza certificatului emis în acest sens de către Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Timiş. Iniţiatorii acestui proiect, respectiv consilierii locali P.D.-L., au remarcat că nici acum, din motive greu de înţeles, nu s-a pus în aplicare respectiva hotărâre.
”Din păcate, cu toate că de hotărârea respectivă ar fi beneficiat un segment larg al populaţiei, a rămas neaplicată. Probabil că a fost asumată de conducerea Primăriei şi adoptată doar ca un exerciţiu de imagine, şi aşa a rămas”, spune Ştefan Constantin Sandu.
Pentru a combate aşa-zisa mafia a pieţelor, în toamna anului trecut se decidea ca Poliţia Locală Timişoara să-şi creeze un compartiment specializat pe control în pieţele agroalimentare din municipiu. Cea mai mare problemă legată de pieţe a rămas însă în coadă de peşte şi în noua formulă. Şi aceasta pentru că problema falşilor producători rămâne dificil, dacă nu imposibil, de rezolvat de către noua Poliţie a Pieţelor. Pentru că Primăriile care ar trebui luate la întrebări nu au nicio legătură cu Poliţia Locală Timişoara.
Pieţele agroalimentare din Timiş continuă să fie dominate de aceşti intermediari care, cu marfă de import, au eliminat treptat accesul la spaţii de vânzare a micilor producători. Şi în acest fel astăzi timişenii îşi fac cumpărături în pieţe cu preţuri unde peste 80% din marfă este de import.
Acest gen de afaceri şi acapararea pieţelor agroalimentare de către importatori şi intermediari nu ar fi posibilă dacă autorităţile ar face un control eficient al modului în care sunt eliberate şi utilizate certificatele de producător, în baza cărora mulţi comercianţi vând, de exemplu, “piersici de Periam” care, de fapt, sunt aduse din Serbia sau Turcia.
În urmă cu câţiva ani, spun reprezentanţii Direcţiei Agricole Judeţene, exista la nivelul Direcţiei Agricole o comisie mixtă de control, formată din reprezentanţi ai Poliţiei, ai Jandarmeriei, ai Finanţelor, care făcea periodic acţiuni de control ce vizau certificatele de producător. Însă respectiva structură s-a desfiinţat şi ea.
În mod normal, specialiştii Primăriei care emit aceste certificate ar trebui să verifice sinceritatea celor care susţin că au cultivate anumite suprafeţe cu legume şi fructe şi cer certificate de producător pentru a le vinde pe piaţă. Dar, din comoditate sau din lipsă de personal de control, aceste verificări nu se prea fac niciodată.
Din păcate, e greu de crezut că noua Poliţie a Pieţelor va rezolva această problemă. Şi aceasta pentru că subordonându-se Primăriei Timişoara, nu va avea atribuţiile şi competenţa necesare pentru a lua la întrebări Primăriile care emit astfel de certificate. E un lucru care rămâne deocamdată neclar şi în privinţa căruia nici conducerea Pieţe S.A. nu are are un răspuns. “Probabil că vom face noi adrese către Primăriile respective, pentru verificarea respectivelor certificate”, spuneau reprezentanţii S.C. Pieţe S.A. Însă în acest caz, e greu de estimat ce efecte va avea trimiterea de adrese, care va presupune că primăriile emitente se auto-controlează pe acest segment şi, eventual, vor răspunde că totul e în parametri.
“Certificatele de producător se dau de multe ori foarte uşor şi unii dintre cei care le posedă provin din judeţe foarte îndepărtate, sunt greu de verificat”, spune şi Ştefan Constantin Sandu.
Ultimele comentarii