Cancerul pulmonar continuă să ocupe în România primul loc ca mortalitate, atunci când vorbim de o boală oncologică, și locul doi ca incidență. În fiecare an, sunt depistate peste 12.000 de noi cazuri de afecțiuni oncologice la nivelul plămânului. În acest context, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeș” Timișoara a realizat un studiu retrospectiv cu privire la cancerul pulmonar, folosind inteligența artificială. Studiul a fost realizat împreună cu Universitatea Politehnică Timișoara.
Analiza retrospectivă realizată de medici specialişti de la Spitalul “Victor Babeş” Timişoara a cuprins un eșantion de 4206 pacienți, diagnosticați cu cancer pulmonar în decursul a 12 ani, care au fost consultați în cadrul spitalului. Datele au fost procesate prin mai mulți algoritmi pentru a identifica modele relevante și a stratifica populația în funcție de diverși factori clinici și demografici.
“Studiul se întinde pe o perioadă îndelungată, de 12 ani, dar, din analiza datelor, am constatat că în ultimii cinci ani a existat o creștere dramatică, de 80%, a numărului de pacienți diagnosticați cu o boală oncologică. Analiza noastră arată că această creștere reflectă modificări epidemiologice reale, care depășesc simplele influențe ale perturbărilor din sistemul sanitar. Aceasta este susținută atât de îmbătrânirea populației în regiune, cât mai ales de îmbunătățirea capacităților de diagnostic”, declară prof. univ. dr. Cristian Oancea, medic primar pneumolog şi manager al Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeș” Timișoara.
Potrivit acestuia, în urma acestui studio, au reuşit să înființeze un hub imagistic ultraperformant la Spitalul “Victor Babeș” care cuprinde: două computer tomograf, două RMN-uri, dintre care unul de 3 Tesla, care ajută în diagnosticarea imagistică a bolilor oncologice.
“Dacă vorbim în cifre absolute, avem 5145 de internări cu diagnosticul de neoplasm pulmonar primar, în perioada 2013‑2024, și 4206 pacienți unici care au fost tratați în cadrul spitalului. În plus, vorbim de aproape o dublare a cazurilor în ultimii doi ani, mă refer la 2022‑2024, când am înregistrat 624 de cazuri/an, față de perioada 2013‑2020, când au fost diagnosticate 345/an. Iar pentru 2025 cifra este în creștere. Proiecția pentru acest an este de 700 de cazuri noi. Trebuie spus că din studiu a fost eliminată perioada de pandemie, de doi ani, când spitalul a tratat îndeosebi pacienți cu Covid 19”, mai spune dr. Cristian Oancea.
Studiul a reușit să identifice fenotipuri distincte de pacienți prin metode de învățare automată nesupravegheată și să caracterizeze factorii contribuitori, incluzând modificările demografice, schimbările din sistemul medical și variațiile geografice, adaugă managerul Spitalului “Victor Babeş”: “De exemplu, din analiza comorbidităților, a reieșit că în cazul BPOC-ului impactul direct este între 44 și 80 la sută, iar astmul are o influență de până la 15 la sută. O altă boală respiratorie, emfizemul impactează direct cu până la 42 la sută, iar bronșectaziile între 18 și 31 la sută. Toate cifrele sunt însă corelate în diverse proporții cu poluarea. Din păcate, nu am atins încă vârful, pentru că vorbim de expuneri la diverși factori, fumat, azbest, și așa mai departe, din anii 1990‑2000.”
Dr. Cristian Oancea mai spune că se așteaptă ca numărul cancerelor pulmonare să crească în continuare, într-un procent ridicat, până în 2035. Pentru a lupta împotriva acestui flagel, pe lângă politicile publice, adaugă el, ar fi necesară luarea mai multor măsuri, printre care standardizarea și uniformizarea digitală a raportării patologiei, crearea unei baze de date oncologice digitale, implementarea unui sistem de arhivare digitală a imaginilor patologice, folosirea pe scară largă a telemedicinei, înființarea unor centre satelit în zonele cu densitate înaltă pentru servicii de bază cu componentă multidisciplinară, dar și dezvoltarea unei baze de date oncologice la nivel județean. “Vreau să le mulțumesc specialiștilor de la Universitatea Politehnică Timișoara care, plecând de la datele noastre, folosind inteligența artificială, ne-au ajutat să realizăm acest studio”, mai spune dr. Cristian Oancea.
Pentru realizarea studiului, informațiile au fost extrase din sistemul digital al spitalului, folosindu-se anumite date precum clasificarea statusului de fumător și calcularea expunerii în pachete-an standardizate manual de către trei investigatori clinici independenți, utilizând protocoale validate.
“Analiza computerizată a procesat simultan 761 de caracteristici clinice, patologice și geografice ale pacienților – de la datele de bază (vârstă, sex) până la profilul genetic al tumorilor. Algoritmul a identificat singur pattern-uri în această cantitate uriașă de date, nu am influențat analiza prin presupunerile cercetătorilor, revelând cinci grupuri distincte de pacienți cu nevoi terapeutice diferite. Validarea prin metode statistice multiple a confirmat că aceste grupuri nu sunt întâmplătoare, ci reprezintă diferențe reale în depistarea și evoluția bolii. Geocodificarea pacienților a permis analiza distribuției spațiale a bolii, clasificând reședința la momentul internării în patru categorii: centrul metropolitan Timișoara, zonele suburbane, zonele rurale din județul Timiș și cazurile din afara județului. Această abordare a dat detalii interesante, cum ar fi concentrarea fumătorilor extremi în zonele rurale”, declară dr. ing. Versavia Ancușa, de la Universitatea Politehnică Timișoara.
Studiul, care a fost publicat în revista internațională Cancer, una dintre cele mai prestigioase publicații în domeniul oncologiei, a demonstrat și faptul că Spitalul “Victor Babeș” a devenit centru de referință regional în oncologia pulmonară. Peste 37% din pacienții cu cancer de plămân investigați și tratați în unitatea sanitară provin din afara județului Timiș.
Ultimele comentarii