Peste 52 de milioane de euro pentru modernizarea de școli, din finanțare europeană

Sursă foto: ADR Vest

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest a lansat în consultare publică Ghidul solicitantului de finanțare pentru modernizarea școlilor și liceelor. Finanțările europene, în valoare de peste 52 de milioane de euro, sunt desinate unităților de învățământ publice din Regiunea Vest.

 

Primăriile din mediul urban și rural pot obține fonduri europene nerambursabile de până la 2,5 milioane de euro, individual sau în parteneriat, inclusiv cu instituții de învățământ superior de stat, prin Programului Regional Vest, pentru investiții în școli și licee, anunță ADR Vest. Prin finanțările europene, acestea pot fi dotate cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale și multimedia. Proiectele pot include și lucrări de modernizare, iar în cazuri justificate de supraaglomerare, inclusiv extinderi sau construcții de noi unități de învățământ. Contribuția proprie a beneficiarului la finanțarea investiției este de cel puțin 2%.

Investițiile urmăresc îmbunătățirea condițiilor de educație și reducerea abandonului școlar, în special în rândul elevilor din medii defavorizate, izolate sau cu cerințe educaționale speciale.

„Educația este o prioritate pentru noi toți – copii, părinți și întreaga societate. Prin Programul Regional Vest avem șansa să modernizăm școlile și liceele de stat din regiunea noastră. Astfel, putem oferi elevilor condiții de învățare mai bune: săli de clasă dotate la standarde europene, laboratoare moderne pentru experimente și proiecte practice, săli de sport, săli multimedia și biblioteci. Cu facilități moderne și un mediu favorabil dezvoltării, elevii vor fi mai motivați să învețe, iar profesorii își vor putea desfășura activitatea mai eficient. Vrem să înlocuim metodele învechite – cum ar fi creta, buretele, tabla neagră și mobilierul uzat – cu echipamente moderne: table interactive, videoproiectoare, tehnologii digitale și mobilier ergonomic, toate adaptate nevoilor secolului XXI și cerințelor actuale ale pieței muncii”, declară Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

Peste 220 de unități de învățământ au fost deja modernizate în Regiunea Vest, prin Programele Operaționale Regionale 2007-2013 și 2014-2020. Aproximativ 11% din școlile din regiune au fost modernizate și aproape 90.000 de elevi se bucură de aceste investiții.

Ghidul de finanțare pentru școli și licee este în consultare publică pe site-ul www.vest.ro.

Regiunea Vest beneficiază de 1,18 miliarde euro, fonduri europene, prin Programul Regional Vest 2021-2027, pentru investiții care sprijină creșterea economică, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor săi.

Print Friendly, PDF & Email