Fotografii de la capătul lumii, aduse la Timişoara

Liviu Stănescu, la Polul Sud. Foto: Arhivă personală

Muzeul Național de Artă Timișoara și Editura Humanitas organizează o expoziţie de fotografie intitulată Am fost la capătul lumii, care reuneşte imagini pe care Liviu Stănescu le-a făcut în călătoriile sale prin 111 ţări. Expoziţia porneşte de la volumul omonim, semnat de Liviu Stănescu și publicat la Editura Humanitas.

 

„Sunt doar un simplu vagabond care adulmecă urmele adânc lăsate în urma lor de către Panait Istrati sau Walt Whithman. Sunt un hoinar fără pereche, un ulițar căruia îi place să meargă alene pe cărările lumii și mai puțin să alerge pe bulevardele marilor metropole. Sunt și un mare teleleu care cască gura la o pietricică colorată, ascunsă sub talpa bocancului, în aceeași măsură în care cască aceeași gură în fața templelor create de cel mai mare artist în viață – Natura. Sunt un rătăcitor care nu o dată, luat de val, habar nu a avut unde se găsește și ce nimicuri caută pe acele coclauri neumblate. Haimana sunt? Păi cum altfel, atâta vreme cât doar drumul spre necunoscut este cel ce mă ademenește să-l pășesc! Și mai umblu și haihui tot mereu, pentru că doar așa, fără o țintă anume, știu că nevăzutul îmi va face cu ochiul. Un haihuist, într-un cuvânt!”, se autodescrie călătorul, autorul și fotograful Liviu Stănescu.

Vernisajul expoziţiei sale Am fost la capătul lumii va avea loc în 18 aprilie, de la ora 18, şi va fi urmat de lansarea volumului omonim, publicat la Editura Humanitas, în 2023. Vor participa, alături de autor, jurnalista Melania Cincea și fotograful Cristian Tzecu. Expoziția este curatoriată de Roxana Lăpădat și Andreea Sandu, de la Galeria de Artă Contemporană și Design – Galateca, din Bucureşti.

„Călătorului îi șade bine cu drumul. Dar la fel de bine îi stă și în ipostaza de povestitor, de îmblânzitor de cuvinte și de născocitor de lumi. Liviu Stănescu este un colecționar de stări, trăiește pentru a călători și călătorește pentru a simți. Călătoriile lui nu creează cadrul unor documentări obiective, ci sunt prilejul unor introspecții și căutări profund personale. Iar atunci când cuvântului i se adaugă imaginea, lumile lui Liviu Stănescu devin o experiență în sine, transformând cititorul-privitorul-spectator într-un călător-visător. Așa ne-am imaginat și această expoziție de fotografie, ca pe o experiență, o călătorie prin lumile și trăirile lui Liviu Stănescu, ca pe o aventură pe urmele pașilor lui, pe cărări uneori complet nebănuite, alteori intuite sau chiar recognoscibile. Hărțile emoționale concepute de Liviu Stănescu vă vor ghida pașii spre capătul lumii… sau spre capătul unei lumi care se va deschide spre altele… ”, explică cele două curatoare, Roxana Lăpădat și Andreea Sandu.

Liviu Stănescu a călătorit de-a lungul și de-a latul Pământului: 111 țări i-au deschis larg porțile până acum, dar mai are o mulțime de uși la care urmează să bată. A fost, printre altele, la Ushuaia, Cape Town, Cabo da Roca, Tonga, Insula Paștelui, Insulele Galapagos și la Polul Sud. În călătoriile lui, a trăit marele cutremur din Nepal, de 8,1 grade pe scara Richter, pe cel din India, de doar 7,4 grade, și prima zi a războiului civil din Kenia; s-a îmbolnăvit de febră tifoidă în Iran și doar șansa l-a ajutat să scape teafăr. Multe dintre aceste aventuri se regăsesc în paginile cărțiile sale, dar și în fotografiile expuse, în premieră, în cadrul unei expoziții.

Cartea sa Am fost la capătul lumii s-a aflat în top 10 al celor mai bine vândute cărți ale Editurii Humanitas la Bookfest București 2023, precum și în luna decembrie 2023.

Expoziția omonimă poate fi vizitată la Muzeul Național de Artă Timișoara, Galeria L, în perioada 17-28 aprilie.

Print Friendly, PDF & Email