Timișoara, punct pe harta relațiilor bilaterale româno-maghiare

Foto: Eye in the Sky

Ministrul de Externe al Ungariei, Szijjártó Péter s-a aflat într-o scurtă vizită la Timișoara, la invitația Ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu. Ofcialul mghiar a participat azi la o reuniune bilaterală cu primarul Timișoarei, Dominic Fritz, în contextul semnării a două memorandumuri care vor asigura o mai bună legătură între România și Ungaria.

 

„Pentru Timișoara, oraș cu o comunitate maghiară constructivă, relațiile României cu Ungaria sunt foarte importante. Vizita Ministrului de Externe maghiar confirmă faptul că titlul de Capitală Europeană a Culturii a oferit Timișoarei o dinamică relevantă la nivel internațional”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Anul acesta, Timișoara a devenit gazdă pentru întreaga diplomație europeană. Acum câteva luni, acesta l-a primit la Timișoara pe președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, dar și numeroși oameni de stat și diplomați. „În anul Capitalei Culturale, mesajul nostru pentru Europa este că experiența orașelor și regiunilor Europei, mai ales a celor transfrontaliere, poate face diferența în dezvoltarea Europei de mâine. Într-o lume cu din ce în ce mai multe provocări, experiența Timișoarei, unde diversitate a dus la inovație, iar inovația a dus la prosperitate, reprezintă un model care merită să fie dezbătut atât la Bruxelles, cât și în alte capitale naționale”, mai spune primarul Timișoarei.

Ministrul Afacerilor Externe din Ungaria, Peter Szijjarto, și ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, au semnat la Timișoara două Memorandumuri de Înțelegere între România și Ungaria cu privire la înființarea unui nou punct de trecere a frontierei la Beba Veche și pentru înființarea unei noi conexiuni rutiere la Cenad. Înaltul oaspete maghiar a subliniat sprijinul față de aderarea României la  Spațiul Schengen. De asemenea, a vizitat un simbol al spiritul multietnic al Timișoarei, Casa maghiară, unde va funcționa un centru multicultural.

 

Print Friendly, PDF & Email