La inițiativa Forumului Cultural Austriac București, arhitecta Loredana Stasisin a explorat secretele a 11 din cele aproape 50 de teatre construite la sfârșitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, în toată Europa – între care patru aflate în România –, de către celebrul birou austriac de arhitectură condus de Ferdinand Fellner și Hermann Gottfried Helmer. Timişoara va fi punct de pornire a expoziţiei itinerante „Teatrele realizate de Fellner & Helmer”.
Când trăiește cu adevărat clădirea unui teatru? Poate un monument istoric să mai fie în pas cu vremurile și la peste un secol de la construirea lui? De la aceste întrebări a pornit amplul demers de cercetare întreprins de către arhitecta Loredana Stasisin. Proiectul, realizat la Timişoara cu sprijinul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și al Facultății de Arte și Design a Universității de Vest, a fost conceput special pentru programul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii și este prezentat în contextul deschiderii House of European Institutes (un program EUNIC România) şi, explică Loredana Stasisin, invită la reflecție asupra unui proces istoric în care suntem cu toții implicați: „Cum putem noi, oamenii de astăzi, să transmitem generațiilor viitoare, într-un mod regenerativ, toată bogăția acestui patrimoniu cultural ce ne-a fost oferit de predecesorii noștri cu atâta generozitate?”
Demersul este organizat sub egida Ministerului austriac al Afacerilor Europene şi Internaționale, cu ocazia aniversării a 50 de ani de activitate ai Departamentului pentru Afaceri Culturale Internaționale al acestei instituții. Realizată în decurs de trei ani (2020-2022), această cercetare a fost condusă la Timișoara cu sprijinul Teatrului Național, care este și co-organizator al expoziției din acest oraș. Cercetarea a fost posibilă și cu contribuția Teatrului German de Stat, a Operei Naționale Române din Timișoara și a Teatrului Maghiar de Stat.
Expoziția Teatrele realizate de Fellner & Helmer. Reflecții subtile asupra specificităților locale și a valorilor identitare şi platforma web aferentă vor fi lansate în 23 iunie, ora 11, în Holul cu Coloane al Palatului Culturii (clădirea Opeerei şi a Teatrelor Naţionale din Timişoara). Expoziția și platforma electronică aferentă deschid ușile unor edificii emblematice din Graz, Viena (Austria), Zagreb, Rijeka, Varazdin (Croația), Budapesta (Ungaria), Cluj-Napoca, Iași, Oradea și Timișoara, concepute de renumiții creatori de clădiri dedicate exclusiv artelor spectacolului, Ferdinand Fellner și Hermann Gottfried Helmer. „Dincolo de rețeta arhitecturală modernă (chiar şi azi la peste un secol distanță) si de succes, imaginată special pentru nevoile culturale ale comunităților locale, aceste piese ale unui original puzzle continental vorbesc modurile durabile de administrare a moștenirii culturale”, transmit organizatorii evenimentului.
La evenimentul de lansare de la Timişoara vor participa, alături de arhitecta Loredana Stasisin, managerul Teatrului Național din Timișoara, Ada Hausvater, decanul Facultății de Arte și Design din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, prof. dr. Camil Mihăescu, şi directorul Forumului Cultural Austriac București, Leopold Unger. Invitați sunt Cristian Rudic, managerul Operei Naționale Române din Timișoara, Lucian Vărșăndan, managerul Teatrului German de Stat Timișoara, şi Balázs Attila, manager al Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara.
Punând într-o lumină cu totul originală relațiile dintre comunități și aceste monumente de arhitectură cu o existență foarte activă în orașele lor, acest demers expozițional și științific a dorit, din primul moment, să determine noile generații de public, în special, să privească diferit clădirile respective și să reflecteze la potențialul lor pentru viitor, transmit organizatorii. De aceea, platforma pentru versiunea electronică a proiectului Teatrele realizate de Fellner & Helmer. Reflecții subtile asupra specificităților locale și a valorilor identitare a fost realizată de o echipă de studenți doctoranzi ai Facultății de Arte și Design a UVT, aflată sub îndrumarea prof. dr. Camil Mihăescu. Echipa a fost formată din: Cezara Carla Pădurean, Claudia Feti, Sânziana Gheorghe şi Lucian Ciorbă.
Expoziția va putea fi vizitată în Holul cu Coloane al Palatului Culturii până în luna octombrie, când va pleca într-un turneu în București și în celelalte oraşe din România care au teatre a căror arhitectură este semnată de Fellner & Helmer, iar apoi, în străinătate, prin intermediul rețelei Forumurilor Culturale Austriece.
Demersul expozițional este și unul dintre punctele de plecare ale Repair Talk, o discuție despre sustenabilitate în producția culturală, moderată de Andrei Popov, director adjunct al Forumului Cultural Austriac. Evenimentul se va desfășura în 23 iunie, de la ora 17.30, în cadrul House of European Institutes, la Bastionul Theresia (Galeria 1, Strada Hector) şi îi va avea ca invitați pe Andreea Iager Tako (Ambasada TM, Plai), Alice Sharp (Invisible Dust), Alex Herberth (KraftMade). Discuția va fi moderată de Andrei Popov, director adjunct al Forumului Cultural Austriac.
Considerați maeștrii clădirilor dedicate artelor spectacolului, austriacul Ferdinand Fellner (1847-1916) și germanul Hermann Gottfried Helmer (1849-1919) au condus unul dintre cele mai de succes birouri de arhitectură europene de la sfârșitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Peste 200 de edificii publice – teatre și nu numai – au fost ridicate după planurile lor pe tot continentul, multe dintre ele fiind funcționale și în prezent. România are patru teatre construite de cei doi arhitecți, la Cluj-Napoca, Iași, Oradea și Timișoara. Lor li se adaugă și Palatul de Justiție de la Suceava, realizat după planurile lui Ferdinand Fellner.
Ultimele comentarii