Proiectul de lege privind reorganizarea S.T.S. şi trecerea sa în subordinea M.A.I. reflectă o decizie politică, spune deputatul timişean Ion Răducanu, membru în Comisia de Apărare a Camerei Deputaţilor. Opinând că subordonarea S.T.S. unor factori supuşi influenţei politice este hazardată, dat fiind faptul că este vorba despre chestiuni de securitate naţională.
„Nu trebuie sacrificată o instituţie în absenţa unor argumente”
Proiectul de lege care vizează modificarea Legii nr. 92/1996, privind organizarea şi funcţionarea S.T.S., şi a O.U.G. nr. 30/2007, privind organizarea şi funcţionarea M.A.I. a ajuns la începutul acestei săptămâni la Camera Deputaţilor, confirmă deputatul timişean Niculae Mircovici, secretarul Camerei Deputaţilor. Acesta spune că marţi dimineaţa, în şedinţa Biroului Permanent, s-a decis trimiterea proiectului spre avizare la Guvern şi la Consiliul Legislativ. „În Camera Deputaţilor se va lucra pe proiect, în comisii, probabil în cursul săptămânii viitoare, după ce vom primi punctul de vedere de la Guvern şi avizul de la Consiliul Legislativ”. Întrebat cine sunt iniţiatorii acestui proiect, Niculae Mircovici răspunde că nu ştie, apreciind că iniţiativa legislativă a venit „cred că din partea unor deputaţi, în majoritatea lor membri P.S.D.”. Forul decizional pentru proiectul de lege, mai spune Niculae Mircovici, va fi Senatul, unde proiectul va ajunge după examinarea lui la Cameră, procedură care ar putea dura aproximativ o săptămână, dată fiind solicitarea de dezbatere în procedură de urgenţă a legii.
Deputatul U.N.P.R. de Timiş Ion Răducanu, membru al Comisiei de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională a Camerei Deputaţilor, afirmă că intenţia iniţiatorilor proiectului a fost să depună proiectul de lege la Senat. Dar că, ulterior, după consultarea juriştilor, proiectul de lege a fost depus la Camera Deputaţilor: „A fost o decizie politică, dar trebuie să facem nu politică, ci ceea ce este bine. Oamenii vin şi pleacă, instituţiile statului trebuie să rămână”. Ion Răducanu mai spune că, dat fiind că există o cercetare penală în curs, în luarea unei decizii firesc ar fi să se ţină cont şi de rezultatele acestei anchete: „Nu trebuie sacrificată o instituţie în absenţa unor argumente”. Acesta apreciază că ar fi normal ca sistemul unic de urgenţă să treacă la M.A.I. şi că a fost o greşeală faptul că lucrurile nu au stat aşa şi până acum. „Dar problema S.T.S. este mai critică, pentru că acest serviciu nu a fost niciodată sub controlul M.A.I., decât, probabil, în perioada comunismului. E o decizie politică mutarea S.T.S.-ului la M.A.I. Nu e firesc să laşi comunicarea oficială dintre instituţiile importante ale statului să se afle sub control politic. Ar fi o greşeală asta, pentru că e vorba aici de chestiuni de siguranţă naţională”, mai spune Ion Răducanu.
Un proiect de lege elaborat de „specialiştii de la Interne”
Proiectul de lege vizând reorganizarea S.T.S. ca Departament de Telecomunicaţii Speciale în cadrul M.A.I. are cinci articole, primul dintre acestea prevăzând că S.T.S. devine o structură cu personalitate juridică, a cărei activitate va fi condusă de un secretar de stat, ajutat de trei subsecretari de stat, care vor fi numiţi şi eliberaţi din funcţie de către premier. Proiectul mai arată că, la momentul intrării în vigoare a proiectului, M.A.I. va prelua de la S.T.S. patrimoniul, bugetul, personalul şi posturile aferente. Proiectul abrogă o serie de articole din Legea S.T.S. care prevăd că serviciul se află sub coordonarea C.S.A.T. şi prevede că structura generală a Departamentului de Telecomunicaţii Speciale, atribuţiile componentelor sale funcţionale, efectivele şi resursele în timp de pace şi în timp de război, regimul reţelelor şi echipamentelor de telecomunicaţii speciale şi mobilizarea serviciului se stabilesc prin hotărâre de Guvern. De asemenea, proiectul prevede şi modificarea punctului 23 al literei f de la articolul 4 din Legea 415/2002, privind organizarea şi funcţionarea C.S.A.T., prin care se stipulează că C.S.A.T. aprobă structura organizatorică, efectivele şi regulamentele de funcţionare ale S.R.I., S.I.E. şi S.P.P., fiind scos din lege S.T.S. Aceste modificări legislative sunt justificate, în expunerea de motive a proiectului, prin necesitatea îmbunătăţirii managementului informaţiei în cazul situaţiilor de urgenţă.
Luni dimineaţa, premierul Victor Ponta anunţa că se depune la Camera Deputaţilor proiectul de lege privind reorganizarea S.T.S., dar a evitat să ofere detalii referitoare la proiectul legislativ în discuţie, precizând, citat de HotNews, că acesta a fost lucrat de „specialiştii de la Interne”: „Nu ştiu să vă spun mai mult. O să vedeţi proiectul aşa cum a fost depus şi lucrat de specialiştii de la Interne”. Nu există, însă, nicio informaţie oficială cu privire la identitatea celor care au iniţiat proiectul de lege.
Ultimele comentarii