90 la sută din conductele de termoficare Colterm, înlocuite cu finanțare europeană

Foto: PMT

Anul acesta au continuat lucrările de înlocuire a conductelor vechi cu conducte noi în sistem preizolat, anunţă Primăria. Lucrările au fost făcute în cadrul proiectului privind retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Timişoara în vederea conformării la normele de protecţia mediului şi pentru creşterea eficienţei în alimentarea cu căldură.

 

În total, în cadrul proiectului au fost reabilitaţi 26.262 m liniari de rețea termică primară și secundară, reprezentând 90.05 la sută din lungimea totală a acesteia.

Primăria Timișoara transmite că va continua înlocuirea conductelor vechi din sistemul de termoficare al orașului și a lansat licitația pentru întocmirea studiului de fezabilitate, precum și identificarea celei mai bune surse de finanțare nerambursabilă disponibilă și întocmirea cererii de finanțare pentru schimbarea a încă 29 km de conducte de termoficare. Din totalul vizat prin noul proiect, 11 kilometri sunt aerieni și se află în proximitatea CET Sud și a căii ferate din sudul Timișoarei. Cu această investiție, din etapa a III-a de retehnologizare, întreaga rețea de transport va fi retehnologizată, asta însemnând că toate țevile vor fi cu izolație modernă și din material mai rezistent la coroziune, mai spun reprezenatnţii Municipalităţii. Valoarea proiectului este de peste 160 de milioane de lei cu TVA inclus.

Print Friendly, PDF & Email